Diagnosticul este ansamblul de investigaţii clinice şi paraclinice care au ca obiectiv definirea stării patologice a unui pacient. Diagnosticul poate fi stabilit numai de o persoană cu calificare medicală şi competenţă recunoscută în domeniu .
Prezumtiv- prima etapă a oricărui diagnostic. Reprezintă suspiciunea existenţei unei anumite afecţiuni. Se stabileşte în baza tabloului clinic prezent, a simptomelor subiective, a examenului obiectiv, a istoricului bolii, antecedentelor personale şi heredo-colaterale, adică a anamnezei. Acest diagnostic poate fi confirmat sau infirmat prin investigaţii clinice şi paraclinice suplimentare.
Există cazuri în care după investigaţii suplimentare diagnosticul rămâne prezumtiv în continuare şi/sau în observaţie.
Definitiv-sau de certitudine este etapa finală a unui diagnostic. Reprezintă definirea clară a afecţiunii de care suferă pacientul şi include diagnosticul diferenţial. Acest diagnostic este stabilit în urma investigaţilor clinice, de specialitate şi paraclinice cerute de medic.
Diagnosticul definitiv poate fi stabilit adesea doar în baza simptomatologiei clinice.
Diferential- este etapa de diagnostic în care diagnosticul prezumtiv este comparat cu tablourile clinice şi paraclinice a altor afecţiuni cu simptomatologie asemănătoare.
Clinic - Investigaţile clinice şi clinice de specialitate sunt efectuate de către medicul de familie sau medicul specialist. Medicul de familie stabileşte diagnosticul sau diagnosticul prezumtiv iar medicul de specialitate efectuează o examinare clinică ţintită pe diagnosticul prezumtiv. Este bazat pe simptomatologia subiectivă (ceea ce descrie pacientul sau aparţinătorii) sau obiectivă (constatările făcute de examinator). Cuprinde următoarele:
Paraclinic -Se bazează pe explorarea paraclinică a individului şi cuprinde:
Se bazează pe utilizarea de aparatură specială, fiind efectuat la cererea medicului specializat pe domeniul de care este legată explorarea.