Cadrul normativ care reglementează activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este Hotărârea Guvernului nr. 1849 din 28 octombrie 2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Demilitarizarea sistemului penitenciar românesc a avut loc prin apariţia, la 28 iunie 2004, a Legii nr. 293 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sistemul administraţiei penitenciare rămâne o componentă a sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională a României. Astfel, art. 2 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede că “Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului...”.
În ceea ce priveşte calitatea de “funcţionar public cu statut special”, menţionăm că aceasta este, conform art. 3 alin (2) din legea sus menţionată, conferită de “ natura atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite. În exercitarea atribuţiilor de pază, escortare şi supraveghere a persoanelor private de libertate, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, funcţionarul public din sistemul administraţiei penitenciare foloseşte, în condiţiile legii, tehnica, mijloacele şi armamentul din dotare.”
Activitatea sistemului administraţiei penitenciare, în ceea ce priveşte regimul penitenciar aplicat persoanelor private de libertate, este completată cu alte acte normative, legi, ordonanţe ale Guvernului etc.
În anul 2006 a intrat în vigoare Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi Regulamentul de aplicare al acesteia, acte normative care creează premisele unei dezvoltări moderne, în consens cu recomandările europene, a activităţii de aplicare a pedepselor privative de libertate, aliniind astfel practica penitenciară românească la cea europeană şi introducând elemente noi, precum instituţia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor şi individualizarea pedepselor privative de libertate.
Legea nr. 293 din 2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal
Hotararea Guvernului nr. 1897 din 21.12.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal