Ghidul Serviciilor
Spitalul Clinic Colentina + Ambulatoriu
inapoi la firma 10682 vizite
Poza Sectia Medicina interna 2
Foto

Secţia Medicină internă II îngrijeşte pacienţi cu o gamă variată de boli aparţinând medicinei interne. Acest serviciu are o veche tradiţie în îngrijirea bolilor reumatologice sistemice (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poliartrită reumatoidă, vasculite etc.), materializată actualmente prin numărul mare de medici care au o a doua specializare în acest domeniu (reumatologie). De asemenea, datorită preocupărilor şi competenţelor şefului de secţie (Prof. Dr. Coman Tănăsescu), în acest serviciu se îngrijeşte un număr important de pacienţi cu hepatopatii cronice.

Pacienţii internaţi în această secţie beneficiază de investigaţiile proprii:  • imunologie;  • ecografie;  • probe ventilatorii;  • biopsie hepatică;  • biopsie osoasă etc.;

cât şi de facilităţile oferite de celelalte secţii ale spitalului (cardiologie, gastroenterologie, diabet şi nutriţie, dermatologie, reumatologie, neurologie, hematologie, chirurgie, ortopedie etc.).

Medici:Şef secţie:Prof. Dr. Coman Tănăsescu    • Profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, Disciplina Medicină Internă;    • Medic primar boli interne;    • Medic primar reumatologie;    • Specialist hepatologie;    • Doctor în ştiinţe medicale.

Dr. Răzvan Adrian Ionescu    • Şef de lucrări (UMF Carol Davila);    • Medic primar boli interne;    • Medic specialist reumatologie / doctorand.

Dr. Valeriu Pompilian    • Şef de lucrări (UMF Carol Davila);    • Medic primar boli interne;    • Medic specialist reumatologie / doctorand.

Dr. Simona Caraiola    • Asistent universitar UMF Carol Davila;    • Medic specialist reumatologie;    • Medic specialist boli interne / doctorand.

Dr. Daniela Gologanu    • Cercetător ştiinţific;    • Medic primar pneumolog / doctorand.

Dr. Andrei Nanu    • Asistent universitar UMF Carol Davila;    • Medic specialist boli interne / doctorand.

Dr. Doina Niţescu    • Medic primar boli interne;    • Medic specialist reumatologie / doctorand.

Asistent şef : Georgescu Constanţa

  

Capacitate secţie : 40 paturi

Secţia se află la etajul 1 înPavilionul Dermatologie.

Contact:

Pentru informaţii vă rugăm să ne contactaţi prin:Telefoane centrală spital: (se solicită legătura telefonică către secţie):

    telefon:

021 317.32.45 /

021 316.73.20

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.