( baterie, bongos, congos, etc.)
Durata cursului: 2ani
Clasa prof. George Romeo Bunea
George Romeo Bunea (n. 24 iunie 1957, Braila), economist, profesor asociat la Liceul de Arta „Hariclea Darclee”, disciplina Instrumente de percuţie si la Colegiul Economic „Ion Ghica”, discipline economice. Are o vechime în şcoală de peste 35 de ani. Debuteaza ca artist amator in Ansamblul „Pandelasul” din Braila (’71-’73), incheind activitatea de dansator popular la Ansamblul „Doina Bucurestiului” (’73 –’75) unde are onoarea sa danseze sub conducerea renumitului coregraf maestrul Ion Gubernicu. Imbratiseaza din 1976 cariera de percutionist obtinand atestatul de artist liber profesionist (’76-’89), este pe rand, component al formaţiilor de muzică uşoară reprezentative din Brăila la acea vreme: SONOR ’78, EOL, DINAMIC, EX-BAND. Ca director al Şcolii Populare de Arte are o contribuţie radicală la creşterea cotei de imagine a Şcolii pe plan local şi în rândul instituţiilor de profil din ţară, valorificându-şi experienţa în lucrarea de masterat „Promovarea instituţiilor publice”. A susţinut şi a organizat Concursul Naţional de Pictură şi Grafica „Vespasian Lungu”, a iniţiat şi organizat concursurile naţionale pentru copii, de pian „Virtuozii” şi de interpretare vocală „ Armoniile Dunării”, a II-a editie.