Ortodonţia este ramura stomatologiei care se ocupă cu diagnosticarea  şi tratamentul anomaliilor dento-maxilare, cu alinierea dinţilor în  poziţie armonioasă pe arcadele dentare şi cu ghidarea dezvoltării  structurilor dento-faciale.
Tratamentele ortodontice se adresează atât copiilor şi adolescenţilor, precum şi adulţilor.
Când trebuie să ne prezentăm cu copilul nostru la medicul ortodont?
- Dacă dinţii nu erup în perioada normală
- Copilul are obiceiuri vicioase (sugerea degetului, interpunerea buzei., limbii sau a diferitelor obiecte între dinţi etc.)
- În caz de respiraţie pe gură în timpul somnului
- Când apar probleme de muşcătură, de mestecat, de fonaţie
- Dinţii erup încălecaţi datorită înghesuirii acestora, sau cu spaţii între ele
- Maxilarele şi dinţii nu au crescut proporţional cu restul feţei
În funcţie de anomalie şi de vârstă se folosesc aparate ortodontice mobile şi/sau fixe.
Sfaturi de igienă pentru purtătorii de aparate dentare
Aparatele dentare favorizează retenţiile alimentare şi formarea  plăcii bacteriene. Din acest motiv este necesar o igienă foarte  riguroasă la purtătorii de aparate ortodontice.
- Aparatele  mobile se spală cu periuţă, apă şi săpun. La 3-4 zile se  pun în soluţii de curăţare, obţinute din pastite efervescente, sau apă  cu oţet. Dinţii se spală regulat de trei ori pe zi, se foloseşte şi aţa  dentară pentru curăţirea spaţiilor interdentare
- La aparatele fixe, atenţia trebuie să fie şi mai mare. Se foloseşte o periuţă specială ortodontică – are perii moi şi smocurile din marginea capului sunt cu  1-2 mm mai  lungi decât smocurile din mijloc, tocmai pentru a curăţa simultan şi  aparatul dentar, şi dinţii. Recomandăm  aţă dentară super floss, periuţe  interdentare, duşul bucal cu jet pulsatil de apă şi la final clătiri cu  ape de gură care conţin fluor