Există foarte puţine probleme care pot apărea în cursul tratamentului ortodontic, iar în majoritatea cazurilor acestea pot fi remediate acasă. Dacă însă vă aflaţi într-o situaţie pe care n-o puteţi rezlova de unul singur, sunaţi-ne cât mai repede posibil pentru a stabili o nouă programare pentru rezolvarea situaţie create.
Ce se poate face în cazul în care un aparat mobil se rupe
Dacă nu sunt corect utilizate şi păstrate, aparatele mobile se pot rupe. În cazul în care vă confruntaţi cu o astfel de situaţie, chiar dacă aveţi o programare stabilită deja, sunaţi-ne imediat pentru a ne anunţa că aparatul trebuie reparat sau înlocuit. Vă rugăm să nu veniţi direct în cabinet fără o programare. Dacă ne anunţaţi telefonic, vom reuşi să ne creăm timpul necesar pentru a vă rezolva urgenţa.
Cum procedez în cazul în care pierd brackets sau inele
Dacă se întâmplă să vi se dezlipească brackets sau să se descimenteze inele, sunaţi-ne pentru a stabili o nouă programare. Se poate de asemenea să vă confruntaţi cu o situaţie în care arcul trebuie tăiat pentru că este prea lung. Puteţi încerca să acoperiţi capătul cu o compresă sau cu ceară ortodontică. Dacă problema persistă, vă rugăm să ne contactaţi.
Disconfort cauzat de tratamentul ortodontic
Tratamentul ortodontic este nedureros. Este însă posibil ca după aplicarea aparatului fix, în următoarele două, trei zile să experimentaţi o senzaţie de presiune pe dinţi şi disconfort. În această perioadă, puteţi lua un antiinflamator până când vă obişnuiţi cu aparatul dentar. De obicei perioada de acomodare este foarte scurtă.