Panourile fotovoltaice policristaline sunt cele mai răspândite şi cele mai utilizate ca urmare a preţului mai scăzut şi a performantelor similare panourilor fotovoltaice monocristaline. Ele sunt realizate într-o diversitate mare de puteri de ieşire şi au eficienta (randamentul) pe unitatea de suprafaţa mai scăzuta cu câteva procente decât a panourilor fotovoltaice monocristaline. Celulele din siliciu policristalin sunt alcătuite din atomi de siliciu care nu sunt orientaţi uniform şi formează mai multe cristale spre deosebire de cele din siliciu monocristalin unde siliciul cristalizează uniform într-o structura cristalina unica. Ca urmare a acestui fapt celulele de siliciu policristalin au suprafaţa şi culoarea neuniforme.
Tehnologia de fabricaţie a panourile fotovoltaice policristaline a fost îmbunătăţita continuu astfel incit eficienta acestora este astăzi aproximativ egala cu cea a panourilor fotovoltaice monocristaline standard. Garanţia pentru o putere de ieşire mai mare de 80% din valoarea puterii iniţiale este minimum 25 de ani.
Daca nu aveţi limitări de spaţiu panourile fotovoltaice policristaline sunt cea mai buna soluţie pentru toate tipurile de aplicaţii: putere mica, medie şi mare,oferă performante aproximativ egale cu ale panourilor monocristaline, au un cost mai scăzut şi cea mai mare arie de răspândire.