Ghidul Serviciilor
Uberhause, Bucuresti - Proiectare Si Constructii Civile
inapoi la firma 248 vizite
Poza Consultanta arhitectura
Foto

Arhitectii Uberhause ofera consultanta pe o gama larga de oferte, de la alegerea terenului potrivit, configurarea proceselor de proiectare, selectia de oferte pentru realizarea constructiilor de case, blocuri de locuinte sau sedii de firme la preturi convenabile si in parametri de calitate stabiliti prin proiecte si pana la urmarirea de santier, respectiv asistenta post-executie.

Consultanta investitii imobiliare

Inca din etapa de configurare a procesului de proiectare, Uberhause ii va oferi clientului consultanta necesara pentru a corobora intentiile si dorintele sale cu exigentele de natura arhitecturala. In cazul oricarei investitii imobiliare, parametrii tehnico-economici ai acesteia trebuie corelati cu elemente care tin de contextul de urbanizare a terenului, de caracteristicile ori limitarile spatiului de construit sau amenajat, de cerintele proiectarii cu un impact cat mai redus asupra mediului. Arhitectul nostru va avea posibilitatea de a sustine cauza clientului in fata institutiilor decidente si ii va acorda sprijin in alegerea celei mai bune oferte de executie a constructiei prin prisma raportului calitate/timp/pret.

Concepte arhitecturale si simulari

Conceptul reprezinta ideea centrala, definitorie, viziunea de ansamblu care genereaza practic proiectul, constituindu-se astfel intr-un fel de fundatie pe care se va ridica viitoarea constructie creativa a arhitectului. Traind intr-o era a vizualului, reprezentarea grafica a conceptului prin imagini statice sau dinamice vine in sprijinul intelegerii de catre beneficiar a viziunii arhitectului, punand in valoare si potentand proiectul. Uberhause realizeaza modelari sau simulari 3D si fotorealiste care faciliteaza perceperea de catre beneficiar a spatiului proiectat, a luminii, umbrelor, culorilor, texturilor, materialelor si, nu in ultimul rand, a calitatii viitorului proiect.

Urmarire de santier si receptie constructie

In fazele determinante ale executiei lucrarii, care sunt stabilite prin proiect, Uberhause este prezenta pe santier printr-un arhitect desemnat, care verifica si valideaza, pe baza de rapoarte, conformitatea cu proiectul si identifica, dupa caz, solutii de remediere a defectelor de executie ori a abaterilor de la prevederile proiectului. Arhitectul va participa, totodata, la receptia efectuata la finalizarea lucrarilor, in conformitate cu prevederile legale, si la inspectiile tertilor (indeosebi furnizori de utilitati) care au legatura cu punerea in functiune a obiectivului de investitie. Uberhause are posibilitatea de a efectua managementul oricarui proiect de constructii, in intreaga sa complexitate.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.