Ghidul Serviciilor
Proeurocont Expert Servicii Contabile De Calitate Suceava
inapoi la firma 143 vizite
Poza Reorganizare judiciara
Foto

Procedura reorganizării judiciare se declanşează prin cererea de intrare în insolvenţă pe care debitorul aflat în insolvenţă sau într-o stare iminentă de insolvenţă o înaintează tribunalului. La această cerere, societatea trebuie să anexeze în mod obligatoriu o serie de acte, printre care se numără şi declaraţia prin care debitorul îşi arată intenţia de a intra în procedura de reorganizare. Formularea cererii şi anexarea actelor solicitate trebuie efectuată cu multă atenţie deoarece în cazul în care nu sunt depuse toate actele cerute de Legea Insolvenţei sau actele depuse sunt incomplete, judecătorul va dispune intrarea debitorului în procedura simplificată a falimentului, chiar dacă acesta şi-a manifestat intenţia de a intra în procedura de reorganizare. Insolvenţa Ce este insolvenţa? Este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Lichidarea Lichidarea societăţii comerciale, ca urmare a dizolvării ei, se face, în principal, în interesul asociaţilor. După terminarea operaţiunilor de repartizare a activului net între asociaţi, procedura lichidării societăţii comerciale este încheiată. Potrivit art. 260 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, după terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să solicite Oficiului Registrului Comerţului radierea înmatriculării din Registrul Comerţului în termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, care este repartizarea activului net între asociaţi.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.