Punctul de pornire al acestui tur este strada Timotei Cipariu, locul unde, în 16 decembrie 1989, a fost aprinsă scânteia revoluției.
Turul continuă în centrul orașului. Vom vedea locurile unde s-au strâns revoluționarii, unde au murit oameni, clădiri păstrând urmele gloanțelor și „Balconul Revoluției” – locul de unde Timișoara a fost proclamat primul oraș din Romania liber de comunism.
Punctul final al turului este Memorialul Revoluției din 1989. Acest muzeu este dedicat celor 7 zile de istorie care eu reușit sa schimbe viața unei întregi țări. Vom vizita sălile dedicate evenimentelor din 1989, capela ecumenică și vom putea viziona un documentar despre revoluție. Cu puțin noroc îl vom întâlni pe dl. Traian Orban, directorul memorialului, unul din revoluționarii răniți în timpul revoluției de la Timișoara.
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.