Ghidul Serviciilor
Meryvet-Cabinet Veterinar- Pitesti
inapoi la firma 106 vizite
Poza Cabinet veterinar
Foto

Microciparea este o metoda neinvaziva si permanenta de identificare a animalelor de companie, utila in cazul pierderii animalului si obligatorie pentru animalele care sunt scoase din tara. Ordinul reglementeaza obligativitatea detinatorilor de caini din Romania sa identifice şi sa înregistreze cainele in Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS).

Mai exact...

Fiecare persoana care detine un caine, indiferent de rasa acestuia are obligatia de a se prezenta la cabinetul veterinar in vederea inregistrarii acestuia in termen de maxim 90 de zile de la fatare sau de la achizitionarea unui prieten patruped prin orice mod (donatie, cumparare, etc)

Si proprietarii care detin un caine cu varsta mai mare de 90 de zile au obligatia de a se prezenta la cabinetul veterinar pentru inregistrare pana la 1 ianuarie 2015

Inregistrarea consta in microcipare prin introducerea de catre medicul veterinar a unui microcip sub pielea cainelui, in zona gatului. Tot medicul veterinar va inregistra patrupedul in RECS. Cainii care au deja microcip nu mai trebuie sa primeasca inca unul ci doar vor fi notati in registru.

De asemenea „”Proprietrii de caini au obligatia de a notifica medicului veterinar de libera practica, operator al RECS, in termen de 7 zile de la producerea lor, evenimentele referitoare la animal: vanzare, cumparare, pierdere, disparitie, furt, donatie, moarte” spune ordinul ANSVSA.

Potrivit reprezentantilor ANSVSA, cainii cu stapan vor putea circula in spatiile publice doar insotiti de proprietar si de carnetul de sanatate care atesta identificarea si inregistrarea animalului in RECS.

Atentie! Cainii neidentificati si neinregistrati aflati in spatiile publice sunt considerati caini fara stapan si sunt tratati conform prevederilor legale in vigoare.

Ce este microciparea?

Microciparea este un procedeu permanent si neinvaziv de implantare subcutanata a unui microcip, in regiunea cervicala a animalului dumneavoastra de companie. De la 1 martie microciparea a devenit obligatorie pentru toti cateii de pe teritoriul Romaniei. Microciparea reprezinta una dintre conditiile obligatorii pentru a putea calatori in strainatate cu animalul dumneavoastra (este necesara si eliberarea unui pasaport international), dar este utila si in cazul in care patrupedul se pierde. Astfel, microciparea ofera o sansa in plus ca animalul dumneavoastra sa se reintoarca acasa.

Implantarea

Este un procedeu similar cu injectia obisnuita. Se utilizeaza o seringa speciala de unica folosinta si un ac subtire si steril. Aceasta operatiune nu este dureroasa, nu provoaca hemoragii si nu necesita anestezie.

Microcipul

Microcipul este un dispozitiv de dimensiunea unui bob de orez, nu este toxic si nu afecteaza sanatatea animalului. Acesta contine un cod unic ce va fi stocat intr-o baza de date, impreuna cu datele de contact ale stapanului. Dispozitivul detine un sistem antimigrare, astfel el ramane implantat in acelasi loc toata viata. Acest sistem nu necesita baterii, bazandu-se pe unde de joasa frecventa, detectate de un scanner compatibil.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.