Ghidul Serviciilor
Dentist Popescu -Cabinet Stomatologic-Craiova
inapoi la firma 129 vizite
Poza Albire dentara
Foto

În cazul în care sunteţi nemulţumiţi de zâmbetul dumneavoastră (din punct de vedere coloristic) sau vă doriţi un zâmbet strălucitor la un eveniment la care sunteţi sau aţi dori să fiţi în centrul atenţiei, există numeroase procedee şi metode de albire a dinţilor în scopuri estetice.

Albirea este de două feluri: albirea dinţilor a căror culoare a fost modificată în urma devitalizării (scoaterii nervului) sau a unui traumatism şi albirea în scop cosmetic.

Albirea Internă

Albirea dinţilor modificaţi de culoare se realizează exclusiv în cabinetul stomatologic prin crearea unei cavităţi pe faţa palatinală sau linguală a dintelui, în care se aplică un gel special pentru o perioadă scurtă de timp.

După aplicări successive, atunci când dintele ajunge la culoarea dorită, cavitatea rezultată se umple cu material de obturaţie fizionomic (compozit).

 

Albirea dentară în scop cosmetic (bleaching) este un procedeu prin care dinţii sunt aduşi la o culoare mai deschisă decât culoarea lor naturală. Se poate realiza acasă sau în cabinet.

Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară. Cu atât mai mult albirea  dinţilor este o procedură solicitată de persoanele supuse atenţiei ochiului public.

Aceste tratamente cosmetice diferă în privinţa eficacităţii, costului, durabilităţii şi a efectelor secundare, însă albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen. Aceşti agenţi penetrează smalţul şi albesc dentina, treptat, în timp. Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de mai mulţi factori: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.

Există câţiva paşi necesari înaintea unui tratament de albire a dinţilor. În primul rând medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură: albirea dinţilor nu este recomandată pentru femeile însărcinate sau cele care alaptează, persoanele cu boli gingivale sau eroziune dentară, copii până în 15 ani şi persoane cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid. Trebuie să avem în vedere şi faptul că albirea nu are efect asupra implanturilor, coroanelor sau oricărui alt tip de dinte care nu este natural. Dacă aveţi o plombă de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra dintelui, iar obturaţia se poate evidenţia inestetic.

Cei mai buni candidaţi pentru albirea dinţilor sunt persoanele cu dinţi ce prezintă pete gălbui sau maronii cauzate de cafea, ceai, alcool sau medicamente. Cu cât culoarea dinţilor se indepărtează de la galben spre vineţiu şi cenuşiu, cu atât petele sunt mai greu de îndepărtat. Dacă vă aşteptaţi ca după tratament să beneficiaţi instantaneu de dantură albă strălucitoare, este posibil să fţi dezamăgiţi. Albirea presupune deschiderea nuanţei de alb cu câteva grade, rezultatul final depinzând de natura şi gravitatea petelor.

În prezent avem la dispoziţie următoarele tipuri de tratamente de albire dentară:

Albirea dentară profesională în cabinetul stomatologic

 

Procedura de albire executată de către medicul stomatolog are cea mai mare eficienţă, deoarece se foloseşte cea mai mare concentraţie de peroxid: până la 38 %. Tratamentul poate dura în jur de 3 şedinţe, iar în urma acestuia, pacienţii vor avea dinţi cu până la 3 – 10 nuanţe mai albi. Rezultatul albirii durează 2 – 3 ani.

Tratamentul de albire în cabinetul stomatologic se desfaşoară în modul următor: medicul izolează gingiile pentru a le proteja – cu gel sau baraj de cauciuc, apoi aplică gelul cu peroxid pe suprafaţa externă a dinţilor. Apoi se proiectează o lumină specială – leduri sau laser – pe suprafeţele dentare, timp de 30 – 60 minute. Albirea laser a dinţilor este considerată a fi cel mai eficient şi mai sigur tratament de albire, dar este totodată cel mai costisitor.

Albirea profesională a dinţilor la domiciliu

Aceste tratamente sunt indicate pacientului de către medicul stomatolog şi constă în utilizarea unor geluri cu concentraţie mică de peroxizi, între 6 şi 15 %. Acest gel se aplică în gutiere personalizate (confecţionate după mulajul dentar al pacientului) care sunt menţinute pe dinţi 4 – 6 ore în fiecare noapte sau zi, timp de câteva săptămâni. Efectul de albire va fi vizibil în aproximativ 2 săptămâni şi va dura în jur de un an.

Alte opţiuni de albire dentară

Alternativele comerciale de albire a dinţilor sunt paste de dinţi, geluri şi benzi de albire pe care oricine le poate achiziţiona. Deşi aceste alternative sunt foarte ademenitoare şi par a fi la fel de eficiente ca cele indicate de medicul stomatolog, există totuşi câteva diferenţe majore: preţul mult mai scăzut şi eficienţa redusă sau chiar inexistentă, asta ca sa nu mai menţionăm un posibil efect nociv (cele care conţin acizi). Acest lucru se datorează concentraţiei foarte reduse de peroxizi – până în 6 %.

Riscuri şi efecte secundare în albirea dinţilor

Tratamentele de albire dentară sunt considerate a fi proceduri stomatologice sigure, atunci când sunt efectuate corect, de către profesionişti. Există însă cazuri speciale, când apar unele efecte neplăcute. Printre acestea se numără hipersensibilitatea dentinară şi iritaţia gingivală. Un alt efect neplăcut este coloraţia inegală a dinţilor – acest lucru apare atunci când pacientul are şi dinţi artificiali, iar cei naturali au căpătat o nuanţă mai albă.

Menţinerea nuanţei albe a dinţilor necesită un efort special: evitarea alimentelor şi băuturilor colorate, o igienă orală impecabilă şi continuarea tratamentului efectuat în cabinet cu un tratament disponibil la domiciliu.

 

 Descrierea tratamentului de albire a dintilor

Albirea dintilor este un procedeu de stomatologie estetica rezultat in urma expunerii dentinei (aflata sub smaltul dintilor) la peroxidul de hidrogen (H2O2). Cand peroxidul patrunde prin smalt, pigmentarea din dentina se oxideaza, dand un alb reflectat prin smaltul translucent. Aceasta este albirea dintilor.

Sistemele traditionale pentru albirea dintilor incorporeaza o sursa de caldura (sau un produs similar) pentru a accelera procesul de oxidare. Dezavantajele acestei metode de tratament sunt simptomele adverse, incluzand mancarime si iritare a pielii, iritarea gingiilor, arsuri usoare si expunere la radiatii ultraviolete. Lampile de albire laser de la Beyond sunt construite pentru a evita aceste probleme, folosing o raza de lumina albastra cu intensitate ridicata, filtrata prin peste 13500 de fibre optice. Filtrarea finala se face prin 2 lentile optice, fiecare avand peste 30 de straturi de fibra optica cu protectie. Lumina albastra, rece, emisa de lampile pentru albirea dintilor Beyond opereaza la o unda de 480-520 nm, dovedita clinic a fi ideala pentru albiri dentare.

Lumina ultravioleta periculoasa este complet indepartata prin sistemul de filtrare al lampilor de albire Beyond, ramanand doar o raza concetrata de lumina rece in spectru albastru. Aceasta patrunde adanc in dinti, permitand oxidarea fara riscuri sau efecte secundare. Albirea dintilor este astfel sigura.

DESPRE BEYOND – Comparatia cu alte produse pentru albirea dintilor

Albirea dintilor a devenit o industrie masiva. Consumatorii au o decizie simpla in alegerea intre tehnologia cu lumina albastra rece de la BEYOND si alte trei alternative: lampa UV, matrice LED si gelul de albire a dintilor in gutiere.

Tratamentele cu bec UV (ultraviolet)

Tratamentele acestea utilizeaza un bec UV in locul luminii albastre reci pentru a accelera reactia de oxidare. Becul UV are potential daunator asupra buzelor, gurii si gingiilor. Poate cauza de asemenea si arsuri in zona fetei sau in jurul gurii. Lampile de albire care emit caldura nu filtreaza lumina ultravioleta periculoasa. Datorita riscului unor potentiale arsuri, pregatirea pentru albirea dintilor cu o lampa UV trebuie sa asigure acoperirea cu o bucata de bumbac a intregii guri (sau alte variante adecvate). Asta inseamna timp mai lung pentru pregatirea pacientului si astfel albirea dintilor devine un proces mai dificil si iritant decat ar trebui sa fie. Tratamentul de albire a dintilor BEYOND este asadar mult mai confortabil pentru pacient.

Matricea cu lumina LED (lampa albire LED)

Din pacate, pe piata de estetica dentara exista multe sisteme cu LED. Realitatea este ca utilizarea lampilor de albire LED nu este cu nimic diferita de a porni o lanterna in gura pacientului si a astepta ca dintii sa se albeasca! Ca si consumator, este deseori dificil sa faci diferenta intre sistemele de albire LED. Daca doriti totusi sa incercati o alternativa de genul acesta, asigurati-va ca mergeti pe mana unor profesionisti cu reputatie. Altfel, s-ar putea sa fiiti foarte dezamagiti (stim, am testat si noi produsele).

Kiturile pentru albirea dintilor acasa

Kiturile pentru albirea dintilor acasa pot functiona si sunt utile la mentinerea culorii obtinute. Asigurati-va ca veti cumpara un produs de calitate de la un vanzator de reputatie; evitati cumpararea de pe internet a gelurilor de albire foarte ieftine – pot fi de o calitate execrabila. O problema cu aceste kituri pentru albirea dintilor acasa poate fi obligativitatea purtarii gutierelor de albire in timpul noptii, chiar pana la 3 saptamani. Tind de asemenea sa dea o sensibilitate dentara ridicata.

 

 

Este sigura albirea dintilor?

DA, tratamentul pentru albirea dintilor BEYOND este 100% sigur. Lampile de albire BEYOND contin sisteme avansate de filtrare a luminii care indeparteaza radiatiile UV si caldura, asigurand confort si siguranta depline. De asemenea este redus riscul sensibilitatii dentare dupa tratament.

Cat de albi vor fi dintii mei dupa albire?

Rezultatele albirii dintilor pot varia depinzand de natura petelor si de severitatea lor. Tratamentul BEYOND va fi adaptat la cazul dvs, pentru a produce cele mai bune rezultate. Discutati cu dentistul dvs. despre asteptarile pe care le aveti de la albirea dintilor, iar el va crea un plan de tratament ideal, adecvat nevoilor dvs. Sistemul de albire BEYOND va albi dintii dvs. pana la culoarea lor naturala!

Cine poate beneficia de un tratament de albire a dintilor BEYOND?

Cu BEYOND se obtin rezultate deosebite la albirea dintilor, la toti pacientii care isi doresc dinti albi. Tratamentul este cel mai eficient la pacientii cu pete cauzate de mancare, bauturi, tigari. Insa este eficient si la pacientii cu pete de tetraciclina, fluor sau la petele cauzate de imbatranire. Imi voi putea albi coronitele/fatetele existente?

Albirea dintilor se aplica doar dintilor naturali si nu poate schimba culoarea compozitului, portelanului sau fatetelor dentare pe care le aveti.

Cat dureaza rezultatele dupa albirea dintilor?

Rezultatele albirii dintilor variaza de la persoana la persoana, depinzand de regimul alimentar si de stilul de viata. Efectele dureaza in general aproximativ 2 (doi) ani. Tratamente scurte de albire periodice sunt recomandate pacientilor care consuma multa cafea si alimente colorate, precum si produse din tutun.  Cat dureaza tratamentul de albire BEYOND?

In majoritatea cazurilor de albire a dintilor, tratamentul BEYOND dureaza 30 de minute. Cu tot cu timpul necesar medicului dentist pentru pregatirea pacientului, nu e nevoie de mai mult de 45 de minute. Este sigura albirea dintilor?  Dupa albire, cum am grija de rezultatele obtinute?

In primele 24 de ore dupa tratamentul de albire BEYOND, o ‘dieta alba’ este recomandata. Trebuie sa evitati produsele din tutun si cafea, ceaiurile si sucurile colorate, vinul rosu si mancarurile bogate in coloranti. Nu folositi nici ape de gura/paste de dinti colorate.  Cat de repede apar rezultatele albirii?

Imediat! Nu exista timp de asteptare pentru a vedea rezultatele albiri dintilor. Imediat ce incheiati tratamentul de albire la medicul dvs. dentist, va puteti uita in oglinda (veti fi surprins!). Daca dintii dvs. nu se albesc, medicul are optiunea de a repeta tratamentul sau de a nu va incasa contravaloarea.

Este tratamentul de albire a dintilor dureros?

Este normal sa simtiti usoare sensibilitati dupa tratamentul de albire a dintilor BEYOND, desi multi pacienti nu simt nimic. Sensibilitatea usoara este datorata gelului de albire care ajuta la deschiderea miilor de ‘tunele’ microscopice ale smaltului, fapt ce permite penetrarea dentinei (dentina este cea care controleaza culoarea fiecarui dinte). Dupa tratamentul de albire a dintilor, aceste ‘tunele’ au nevoie de inca aproximativ 24 de ore pentru a se inchide complet – in acest timp unii pacienti pot simti o usoara sensibilitate cand respira pe gura rapid sau la consumul de alimente foarte calde si foarte reci. Totusi, majoritatea oamenilor nu vor mai simti la cateva ore de la albirea dintilor nicio sensibilitate. Un foarte mic procentaj pot simti o sensibilitate ridicata si o senzatie de disconfort, insa va trece fara efecte secundare in maxim 24 de ore. Cati oameni isi albesc dintii?

Multa lume alege sa se bucure de albirea dintilor, mai multa decat va imaginati. Un zambet alb, stralucitor poate face diferenta la propria imagine si la increderea in sine. Studiile arata ca oamenii cu dinti albi zambesc mai des si tind sa stabileasca usor contactul vizual cand sunt intr-o discutie. Tipic, oamenii nu vor observa din prima ca dintii dvs. sunt stralucitori si albi, insa se vor gandi ca aratati foarte sanatos, fara a realiza deseori de unde vine aceasta impresie.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.