Boala parodontala reprezinta o infectie cronica a tesuturilor din  jurul dintelui (gingia, ligamentele parodontale, os alveolar) si poate  afecta unul sau mai multi dinti. Neindepartarea sistematica prin periaj a  placii bacteriene duce la inflamarea gingiei = gingivita. Aceasta devine  mai rosie la culoare sau chiar violacee, se umfla si sangereaza cu  usurinta la atingere ori periaj. Din aceasta cauza pacientii evita sa se  mai perieze in zona respectiva , iar placa bacteriana se transforma in  tartru (placa bacteriana fara componenta organica, doar minerala).

Gingivitele evolueaza spre parodontite marginale  (boala parodontala). Cu timpul, tartrul si placa bacteriana se depun pe radacinile dintilor sub nivelul gingiei. Toxinele produse de bacteriile din placa bacteriana irita gingia, stimuland un raspuns inflamator cronic (numit tesut de granulatie) care actioneaza impotriva tesuturilor  care inconjoara dintele, provocand demineralizarea osului alveolar si resorbtia acestuia. Astfel intre gingie, os alveolar si radacina dentara se formeaza un spatiu numit “punga parodontala”. Gingia functioneaza ca un buzunar in care se colecteaza resturi alimentare si colonii bacteriene. Pe masura ce infectia progreseaza, punga parodontala se adanceste spre varful radacinii si provoaca defecte osoase din ce in ce mai mari, iar dintele devine mobil.

Intervenţii Parodontale

Aceste interventii au ca scop crearea unei arcade dentare neretentive, dar si satisfacerea necesitatilor fizionomice si functionale ale pacientului, aceste deziderate realizandu-se prin micsorarea pungilor parodontale si eliminarea leziunilor de furcatie. Diagnosticul si alegerea corecta a procedurii chirurgicale sunt esentiale pentru un rezultat bun. Procedurile efectuate pe tesuturile dure urmaresc modificarea anatomiei zonelor in care controlul placii bacteriene este dificil sau chiar imposibil: pungi parodontale intraosoase si in jurul furcatiilor dintilor pluriradiculari.

•  Gingivectomie. Prin aceasta interventie se indeparteaza tesuturile hipertrofiate si se aplica in cazul pungilor parodontale supraosoase si tesutului gingival fibros sau marit. Gingivectomia nu este adecvata pentru defectele intraosoase. •  Chiuretaj subgingival. Astfel medicul poate avea acces optim pentru a curata suprafata radacinii dintelui. Se incizeaza un lambou mucoperiostal, apoi se indeparteaza tesutul granular cu chiureta. •  Gingivoplastie. Reprezinta remodelarea tesutului gingival si se realizeaza de obicei impreuna cu gingivectomia. •  Inductie osoasa. Realizeaza reparatia defectelor osoase prin aditia unor materiale diverse: ceramica, cartilaj, os din alta partea corpului, etc. •  Rezectia osoasa. Leziunile intraosoase sunt produse de distrugerea si resorbtia osoasa din cadrul parodontitei inflamatorii. Rezectia are scopul de a recontura osul, astfel incat sa nu existe muchii ascutite sau denivelari. Astfel osul devine o baza propice pentru atasamentul gingival si eliminarea pungilor parodontale. Eventualele proceduri post-rezectie osoasa se vor realiza dupa vindecarea completa a parodontiului, adica 6 – 12 luni. •  Tratamentul leziunilor de furcatie. Leziunile de furcatie reprezinta una dintre cele mai dificile probleme ale terapiei parodontale. Tratamentul consta in osteoplastie si / sau odontoplastie (remodelarea osului, respectiv a dintelui), in amputarea radacinii, sau hemisectie (taierea dintelui in doua parti si indepartarea unei jumatati). In urma acestor tratamente este necesara restaurarea dintelui – intai temporara, apoi definitiva.

•  Regenerare tisulara ghidata. Aceste interventii chirurgicale au ca scop inlocuirea tesuturilor moi sau dure pierdute cu materiale biocompatibile care sa stimuleze regenerarea tisulara. Pentru tesuturile moi se utilizeaza diferite tipuri de membrane bioabsorbabile sau care vor trebui sa fie eliminate ulterior, iar pentru tesutul osos se utilizeaza grefe din propriul os al pacientului sau materiale sintetice.

Prognosticul unui dinte a carui radacina a suferit diverse interventii chirurgicale poate evolua in moduri diverse, in functie de includerea intr-un plan de restaurare dentara, de structura osoasa reziduala ce va sprijini dintele, precum si de motivatia si igiena orala a pacientului. Controlul placii bacteriane este esential in pastrarea functionalitatii dintelui