Ghidul Serviciilor
Styledent-Clinica Stomatologica- Iasi
inapoi la firma 102 vizite
Poza Parodontologie
Foto

Paradontopatia este o afectiune din ce in ce mai des intilnita in ultima perioada, si consta in distrugerea sistemului de sustinere a dintilor de cele mai multe ori fara semne pe smaltul exterior al dintilor. Aparitia acestei afectiuni poate avea ca factori fumatul, tartrul sau placa bacteriana sau pot fi factori ereditari.

Printre primele semne in cazul aparitiei paradontopatiei este inflamatia gingiei, iar ulterior, prin extinderea afectiunii dintii pot capata mobilitate. Alaturi de complicatiile cariei dentare, parodontoza reprezinta una dintre cele mai importante cauze ale pierderii dintilor.

Gratie ultimelor descoperiri din domeniu, boala parodontala beneficiaza in clinica noastra de un tratament complex, individualizat in functie de fiecare forma clinica si in armonie cu dorintele pacientului, asigurand prelungirea duratei de existenta a dintilor pe arcada.

Se poate reusi insa incetinirea progresiei bolii sau chiar incetarea ei si prin metode chirurgicale chiar se poate remedia in mare masura defectul produs.

Intrebari Frecvente in Parodontologie Ce sunt bolile parodontale?

Bolile pardontale sunt afectiuni ale gingiei si osului alveolar precum si ale ligamentelor ce sustin dintele in alveola. Ele sunt cauzate in principal de placa bacteriana care determina inflamatia parodontiului marginal. In faza incipienta, afectiunea parodontala poarta numele de gingivita si este reversibila prin tratament adecvat si mentinerea unei igiene riguroase. Netratata, gingivita poate duce la parodontopatie ( parodontoza ) si in final la pierderea dintilor.

Care sunt simptomele bolilor parodontale?

Printre semnele alarmante se numara: gingii rosii si sensibile, ce sangereaza la periaj si masticatie; usoara mancarime gingivala; dureri usoare, suportabile, la periaj si in timpul masticatiei unor alimente dure sau fierbinti. Deoarece manifestarile clinice sunt reduse ca intensitate si intermitente, ele sunt de obicei tolerate de majoritatea pacientilor, care nu solicita decat rar o consultatie de specialitate din aceste cauze.

Ce este parodontopatia?

Parodontopatia este, impreuna cu caria dentara, una dintre cauzele principale care duc la pierderea dintilor. Parodontopatia este o boala a parodontiului, tesutul de sustinere a dintelui in alveola osoasa. Astfel, putem intalni dinti aparent sanatosi, fara carii, care sunt mobile si care uneori necesita extractia. Daca aveti gingii umflate, rosii violacee, care sangereaza usor, ar fi indicat sa consultati un medic stomatolog.

Cum putem preveni parodontoza?

Periajul dentar corect, precum si prezentarea la controlul periodic stomatologic din 6 in 6 luni sunt modalitati elementare, dar foarte eficiente de prevenire a aparitiei bolii parodontale. Periajul dentar trebuie executat de 2 ori pe zi, dimineata si seara. De asemenea, e foarte importanta tehnica de periaj pentru ca un periaj incorect poate deveni chiar nociv. De aceea, adresati-va unui medic stomatolog care va poate explica o modalitate corecta de periaj. Alaturi de periajul zilnic este necesar un detartraj insotit de un periaj profesional, o data la sase luni.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.