Ghidul Serviciilor
H2O Sense Servicii Prospectare Teren, Monitorizare, Analiza Pentru Lucrari Civile Si Industriale Bucuresti
inapoi la firma 87 vizite
Poza Servicii
Foto

 

  • Determinarea conductivitatii hidraulice in-situ. Pentru evaluarea rapida a permeabilitatii solului se utilizeaza un dispozitiv Hooghoudt.  Adancimea de investigatie utilizand acest dispozitiv este de pana la 5 m. Odata cu determinarea permeabilitatii se realizeaza si analiza initiala macroscopica pentru determinarea litologiei, analiza granulometrica (utilizand site pentru masuratori expeditionare) si rezistenta la forfecare (dispozitiv de determinare expeditionar).  Aplicatii: agricultura (caracterizarea solului si determinarea caracteristicilor hidraulice ale acestuia – studii de pedologie), inginerie civila (determinare permeabilitatii solului in special pentru lucrari de drenaj).
  • Determinarea pe teren a  disponibilului de oxigen. Pentru cultivarea plantelor ventilatia solului este deosebit de importanta. Alimentarea cu oxigen a radacinilor, precum si eliminarea dioxidului de carbon se produce prin intermediul solului. De asemenea procesele chimice depind de existenta oxigenului in sol. Aplicatii: agricultura (determinarea mobilitatii oxigenului in sol este deosebit de importanta pentru evaluarea disponibilului de oxigen necesar plantelor in perioada de vegetatie). 
  • Pompari experimentale – teste de pompare. O functionare corecta a unui put de alimentare se bazeaza pe respectarea debitelor optime de exploatare. In cazul in care nu se tine cont de aceste debite, deteriorarea putului (innisiparea acestuia) se produce rapid. In aceste situatii putul este compromis in cele mai bune situatii fiind necesare operatiuni de curatare. Determinarea debitului optim se realizeaza cu ajutorul testelor specifice de pompare: eficienta, performanta. Aceste teste sunt capabile sa ofere informatii necesare pentru exploatarea optima a fiecarui put. In practica curenta aceste teste nu se realizeaza, fiind de multe ori substituite in mod eronat cu pomparile in sistem air-lift (pompa mammuth), pompari ce se realizeaza pentru curatarea putului. Aplicatii: alimentare cu apa (puturi de exploatare), inginerie civila – geotehnica (determinarea parametrilor hidrogeologici ai unui strat acvifer). 
  • Teste hidraulice – Teste tip slug. Testele de tip slug au fost utilizate de-a lungul timpului pentru a estima intr-un mod opertiv parametrii hidrogeologici. Avantajul major al acestei tehnici este costul redus si timpul relativ scurt de operare. Aceste metode sunt utilizate atunci cand testele de pompare traditionale nu se pot desfasura. Principiul de baza este de a modifica intr-un timp foarte scurt (secunde) nivelul piezometric intr-un foraj sau piezometru si masurarea revenirii acestuia la valorile initiale. Aplicatii: inginerie civila – geotehnica (caracterizarea mediului acvifer din amplasament).
  • Geofizica de sonda. Este un compediu de metode geofizice, care include investigatii electrice ( cu curenti naturali sau indusi), radioactive (naturala sau indusa), acustice, magnetice si chiar optice. Investigatia geofizica de sonda (carotaj geofizic) este necesara pentru determinarea exacta a structurii litologice, a grosimii orizonturilor poros-permeabile (acvifere). Echipamentul permite o investigatie pana la maximum 350 m avand senzori pentru masuratori continue de temperatura (Temperature Log), rezistivitate de raza mica si mare (Shallow and Deep Rezistivity Log), radiatie Gamma Naturala (Gamma Ray Log), potential spontan (SP Log). Aplicatii: alimentare cu apa (puturi de exploatare), inginerie civila – geotehnica (caracterizarea mediului geologic din amplasament).
  • Metode electrometrice. Masoara rezistivitatea electrica a stratelelor si/sau materialelor intalnite in subsol prin injectarea unui curent electric de intensitate cunoscuta prin intermediul unor electrozi situati la suprafata terenului. Cu ajutorul acestor metode pot fi caracterizate particularitatile mineralogice, textural si structural ale materialului intalnit. Prezinta avantaje precum rapiditate in realizarea investigatiei, costuri reduse si executie non-invaziva. Aplicatii: inginerie civila (alunecari de teren, structuri ingropate), arheologie (detectare ziduri, fundatii, podele, drumuri, cuptoare, morminte, colibe, foste gropi, coline artificiale, santuri astupate).
  • Georadar (GPR). Pentru investigarea si analizarea rapida, fara masuratori invazive, a zonelor de adancime mica sunt achizitonate date geofizice cu ajutorul metodei GPR. Aparatul utilizeaza frecvente inalte de unde electromagnetice transmise prin intermediului unei antene radar. Acestea sunt reflectate de diverse interferente din subsol si receptionate prin atenta receptoare a radului. Astfel sunt obtinute reprezentari grafice ale subsolului pana la o adancime de 13 m. Aplicatii: inginerie civila (localizare structuri ingropate), arheologie (detectare ziduri, fundatii, podele, drumuri, cuptoare, morminte, colibe, foste gropi, coline artificiale, santuri astupate).
  • Seismica de refractie. Principiul de baza al metodei consta in masurarea timpului in care o unda seismic se refracta la intalnirea unei suprafete de separare dintre doua medii cu viteze diferite de propagare. Unda seismica este generata la suprafata terenului prin diferite metode ce depind de adancimea de investigatie, parcurge stratele subsolului si apoi se refracta catre suprafata. Aceasta este captata la suprafata terenului prin intermediului unor geofoni amplasati la intervale egale, iar prin calcularea timpilor de refractie a undelor seismice se obtin informatii despre adancimea si forma stratului sau a obiectului refractor. Aplicatii: arheologie (detectare structuri ingropate), mediu (monitorizarea zonelor contaminate).
  • Investigatii video. Pentru buna functionare a unui foraj/put sunt necesare identificarea unor aspecte precum starea forajului, starea coloanei de foraj, starea filtrelor si informarea precisa asupra adancimii reale a forajului si calitatii executiei forajului. Captura video realizata in timpul inspectie ofera informatii despre nivelul hidrostatic, claritatea apei (continutul de particule de nisip in suspestie) si cantitatea depunerilor pe piesa de fund a forajului. Aplicatii: inginerie civila (tubulaturi inclinometrice), resurse de apa (investigare – remediere puturi pentru alimentarea cu apa).
  • Masuratori topografice. Sistem GPS RTK. Masuratorile topografice au evoluat prin sistemul GPS ( Global Positioning System) relizand stabilirea precisa a pozitiei pe glob a unor puncte folosind receptoare ale semnalelor emise de satelitii integrati in sistemele de pozitionare globala. Sistemele GPS RTK pot fi folosite atat la masuratori statice si cinematice, cat si la masuratori in timp real, masuratori RTK (Real Time Kinematic). Acestea pot determina in timp real, avand o precizie milimetrica, coordonatele punctelor. Aplicatii: inginerie (intocmire retele geodezice, masuratori de albii de rauri, canale si ravene, masuratori de cai de comunicatii (drumuri si cai ferate), determinarea pozitiei retelelor de gaze, trasarea si supravegherea lucrarilor de constructii), agricultura (intocmire planuri parcelare, cadastru agricol, cadastru forestier).
  • Multi-Channel Analysis of Surface Waves. Investigatiile seismice sunt bazate, in general,  pe reflectia sau refractia undelor si pot oferi informatii pe o adancime de cateva zeci sau sute de metri. Aceste investigatii sunt realizate la frecvente mai mari de 50 Hz. MASW (Multi-Channel Analysis of Surface Waves) foloseste frecvente mult mai joase (intre 1 si 30 Hz), iar investigatia se face pe o adancime mult mai mica (de la cativa metri la zeci de metri). Unul din cei mai importanti paramentrii in inginerie este modulul de forfecare, acesta este direct legat de rezistenta (rigiditatea) unui material. Astfel viteza undelor de forfecare devine un indicator direct al rezistentei terenului (utilizat in general pentru obtinerea capacitatii portante). Metoda MASW (Multi-Channel Analysis of Surface Waves) este mult mai eficienta in zonele urbane sau zonele care prezinta trafic fata de investigatiile sesimice bazate pe reflectie si refractie datorita raportului semnal/zgomot, peste 60% din energia seismica generata prin surse de impact se propaga sub forma undelor de suprafata. Aplicatii: inginerie civila (determinarea capacitatii portante a terenului, detectare gropi/galerii/foste mine, determinarea adancimii rocii de baza, existenta unor fisuri sau fracturi). 
  • Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
    Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
    Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.