Localitatea Adamclisi este asezarea cu cea mai mare încarcatura arheologica de epoca romana de pe teritoriul României, datorata mai cu seama prezentei monumentului triumfal Tropaeum Traiani. Acesta a fost ridicat de împaratul Traian în anul 109, pentru celebrarea victoriei sale din anul 102 d.H. asupra getilor si aliatilor acestora.
O ZONA VITICOLA FOARTE VECHE DIN REGIUNEA DOBROGEI.
Istoria Locului
La 1,4 km distanta de complexul monumentului se afla ruinele cetatii cu acelasi nume, întemeiata de împaratul Traian pe locul unei mai vechi asezari geto-dacice. Asezarea a fost ridicata înca de la început la rang de municipiu.
Numele localitatii Adamclisi este de origine turca si se traduce prin „biserica omului”, asa cum au numit turcii ruinele monumentului, considerat -datorita maretiei edificiului- lacas destinat cultului religios crestin.
Inscriptii, necropole, apeducte, ziduri de epoca romana si romano-bizantina au fost supuse cercetarilor arheologice începând cu anul 1882, sub conducerea istoricului român Grigore Tocilescu. Descoperirile sunt expuse în cadrul Muzeului Tropaeum Traiani, obiectiv ce stârneste curiozitatea omului modern, amator nu doar de istorie si cultura, ci si degustator de vinuri de calitate.