One United Properties este unul dintre cei mai mari si mai de succes dezvoltari ecologici in domeniul imobiliar rezidential, mixt si pentru birouri din Romania.
Fondatorii au investit in domeniul imobiliar inca din anul 2000, au dezvoltat prima lor cladire rezidentiala in 2006 iar incepand cu anul 2013 au extins marca „ONE”, concretizand astfel o afacere cu un ritm rapid de crestere. Dezvoltarile de referinta, calitatea, designul si sustenabilitatea reprezinta aspectele esentiale ale strategiei One United Properties, compania fiind foarte recunoscuta atat local, cat si international, cu multiple premii în aceste domenii.
One United Properties s-a listat oficial la Bursa de Valori Bucuresti. Actiunile companiei au inceput sa se tranzactioneze pe Piata Principala, sub simbolul bursier ONE, pe data de 12 iulie. Astfel, compania a devenit a treia cea mai mare companie antreprenoriala româneasca listata la Bursa de Valori Bucuresti si a intrat în primele zece companii listate, in conformitate cu capitalizarea de piata IPO.