Examenul ecografic făcând parte din categoria investigaţiilor imagistice de diagnostic are numeroase aplicaţii şi în acelaşi timp foarte multe avantaje comparativ cu alte tehnici de investigaţie ( în special imagistice). Dintre avantaje putem aminti următoarele: - examenul ecografic este inofensiv (având în vedere frecvenţa şi intensitatea ultrasunetelor folosite). Nefiind o tehnică agresivă se pot face examene ecografice repetate pe acelaşi individ fără nici un risc; - preţ de cost redus; - este o tehnică nedureroasă; - nu este o tehnică invazivă, deci nu afectează organismul investigat şi nici produşii de concepţie (în cazul femelelor gestante); - rezultatele investigaţiei se obţin pe loc (în timp real); - se obţin detalii privind forma, mărimea şi poziţia structurilor investigate, datorită posibilităţii de abordare din mai multe planuri a structurilor investigate. În acest fel se poate observa evoluţia în dinamică a diferitelor procese patologice de la nivelul structurilor investigate; - examinarea poate fi folosită cu rezultate deosebite în domeniul medical intervenţional (puncţiile biopsice sau evacuatorii ecoghidate). În acest fel se lărgeşte aria de utilizare a tehnicii ecografice atât în domeniul intervenţional cât şi în cel clinic; Datorită faptului că este o metodă fără riscuri atât pentru pacient cât şi pentru examinator, examenul ecografic a fost extins şi pentru diagnosticul afecţiunilor aparatului locomotor atât la animalele de companie dar şi la cele de interes economic, devenind în anumite afecţiuni un examen de rutina. Ca dezavantaje ar putea fi citate lipsa de cooperare a animalului, aspect ce ar putea avea un caracter limitativ al acestei tehnici de investigare (practic reacţiile şi tipul comportamental pot constitui un real factor limitativ al tehnicii). De aceea fără o cooperare a proprietarului şi implicit a animalului nu se poate realiza o poziţionare şi o imobilizare optimă pe durata investigaţiei impunându-se în anumite situaţii contenţionarea şi chiar tranchilizarea animalului. Un alt dezavantaj ar fi reprezentat de imposibilitatea realizării unei pregătiri anterioare corespunzătoare pentru examenul ecografic (dieta, eliminarea conţinutului digestiv, limitarea formării gazelor la nivel intestinal, prezentarea animalului cu vezica urinară în stare de semiplenitudine în cazul examinării ei, etc), fapt ce condiţionează şi limitează de multe ori acurateţea (precizia) diagnosticului ecografic. Alţi factori limitativi în examinarea ecografică pot fi : pilozitatea abundentă, prezenţa ţesutului adipos în cantitate mare. PREGĂTIREA ANIMALULUI Pentru obţinerea unei imagini de bună calitate, cât şi pentru a obţine o "fereastră acustică" optimă este necesar să se realizeze un contact perfect între sonda ecografului şi pielea animalului. Pentru aceasta este necesar să se recurgă la tunderea sau raderea părului de pe zona ce urmează a fi investigată. De la această regulă pot face excepţie animalele cu pilozitate redusă în zona ce urmează a fi investigată. Prezenţa firelor de păr determină formarea unei pelicule de aer între acestea, aer care ar duce la crearea unor artefacte, interferând astfel transmiterea ultrasunetelor. La rasele de animale cu pilozitate redusă şi la cele cu firul de păr subţire se poate recurge doar la umectarea zonei cutanate de investigat. Dupa raderea zonei se recomandă toaleta mecanică pentru îndepartarea firelor de păr, spălarea regiunii cu apă saponată (realizându-se astfel îndepartarea eventualelor secreţii sau altor impurităţi de la nivelul pielii), urmată de aplicarea unui strat de alcool sanitar. După raderea zonei de investigat, pentru obţinerea unei bune "ferestre acustice" se aplică un strat de gel ecografic pe pielea animalului care se interpune între sondă şi piele astfel limitându-se interfaţa creată de stratul de aer. În cazul în care se urmăreşte investigarea unor componente ale tractului digestiv se recomandă dietă înaintea examenul ecografic. Prezenţa conţinutului digestiv şi a gazelor la acest nivel limitează posibilităţile de investigare prin apariţia unor interfeţe care alterează calitatea imaginii ecografice şi prin reducerea (limitarea) porţiunii ce poate fi investigată (intră în imaginea ecografică). În cazul în care animalul este adus de urgenţă la medic cu stări critice (şi nu sunt puţine astfel de situaţii), pregătirea anterioară este practic imposibil de realizat (în detrimentul calităţii actului medical). Un rol foarte important în realizarea unui bun examen ecografic îl are alegerea tipului de sondă ţinandu-se cont de talia animalului şi de adâncimea (profunzimea) zonei de investigat. Scăderea frecvenţei sondei se asociază cu o creştere a penetrării ultrasunetelor, dar în acelaşi timp o reducere a rezoluţiei. Contenţia animalului se realizează în poziţii diferite în funcţie de tipul de examinare. În general la animalele de companie se recomandă poziţia decubitelor (în special decubitul dorsal deoarece permite abordarea întregii zone abdominale). Există şi situaţii când pentru investigarea unor organe din cavitatea abdominală se poate recurge la o abordare a acestora printr-un spaţiu intercostal (spre exemplu investigarea ficatului şi a vezicii biliare). Pentru examinarea ecografică a cordului este de preferat ca animalul să fie contenţionat în poziţie patrupodală iar abordarea cordului să se realizeze prin zona intercostală. La animalele de talie mică, abordarea ecografică a organelor din cavitatea toracică se poate realiza şi prin examinarea transdiafragmatică, cu animalul în decubit dorsal şi cu orientarea sondei în sens cranio-ventral. În anumite situaţii examenul ecografic se poate realiza şi în decubit lateral sau chiar în poziţie patrupodală (dacă animalul nu este liniştit şi nu păstrează decubitul). În cazul în care animalul este retiv şi nu cooperează se poate recurge la sedarea şi chiar la tranchilizarea lui. De obicei, abordarea diferitelor zone care ne interesează se face ţinând cont de temperamentul animalului dar şi de posibilităţile existente pentru fiecare caz în parte. Dupa terminarea examenului ecografic , animalul va fi şters de surplusul de gel; pentru acesatǎ manopera putandu-se folosi : tifon, hârtia igienicǎ sau serveţele de hârtie.