Ghidul Serviciilor
B&d Carpathian Hunting
inapoi la firma 330 vizite
Poza Specii de vanat
Foto

Pădurile naturale şi cu accesibilitate dificilă din arcul carpatic reprezintă unul dintre puţinele refugii ale populaţiei de lup din Europa. Aici există o populaţie puternică, în plină expansiune, atât numerică cât şi teritorială. Prada naturală principală este reprezentată de cerb, urmat de căprior şi mistreţ.Cântăreşte 40-60 kg, dar au existat cazuri când lupul a cântărit 80 kg.Culoarea lupului  variază în funcţie de anotimp, de locurile de trai, diferind între cenuşie deschis până la galben cenuşie, cu uşoare nuanţe negricioase. Hrana lupului constă în animale domestice şi vânat, având preferinţa pentru carnea de câine. Metodele de vânătoare, practicate sunt pânda şi goana, ambele specifice perioadei de toamnă şi mai ales iarna. Lupul se poate ivi întâmplător şi la goanele organizate pentru mistreţ sau la pândele la urs, dar vânătorul care vrea să vâneze exclusiv lupi trebuie să-şi rezerve timp şi să ştie cu adevărat să folosească avantajele terenului pentru ca, după o confruntare deosebită, să reuşească să doboare trofeul atât de greu de dobândit. România deţine recordul mondial al speciei şi ocupă 5 poziţii în rândul celor mai valoroase 10 blănuri de lup din lume, iar la craniu deţine poziţia a treia. Recordul mondial la blană are 186,17 puncte, iar vârful de serie la craniu este de 45,30 puncte. Primele 10 blănuri ca valoare se situează peste 154 puncte, iar primele 10 cranii au peste 40 puncte.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.