Ghidul Serviciilor
Blue Line Energy
inapoi la firma 91 vizite
Poza Energie eoliana
Foto

Morile de vant au fost un domeniu de interes inca din cele mai vechi timpuri. Au fost folosite pentru macinat cereale, prelucrat lemn, pompat apa, etc, iar dupa criza petrolului din anii '70 au revenit ca si sursa interesanta pentru producerea energiei electrice si modalitate de reducere a poluarii datorate arderii combustibilor fosili. Intotdeauna au fost privite cu suspiciune la inceput, usor peiorativ, ca orice inventie care reprezinta un pas inainte greu de inteles si acceptat pe moment.Evolutiile din ultimii 30 de ani au aratat ca utilizarea vantului pentru producerea de energie ecologica a devenit deja o industrie cu implicatii profunde in sistemele energetice si planurile de dezvoltare durabila.

Datorita faptului ca energia eoliana este o sursa nepoluanta si regenerabila, pe parcursul ultimelor decenii, a devenit din ce in ce mai interesanta in special in tarile dezvoltate din nordul si vestul Europei, precum si in SUA si Australia. La dezvoltarea acestui domeniu au contribuit simultan mai multi factori precum pozitia geografica, cercetarea stiintifica si vointa politica in directia implementarii unor surse de energie ieftina si cu impact negativ minim asupra mediului. Pana in anul 2020, obiectivul propus de catre Asociatia Europeana a Producatorilor de Energie Eoliana (EWEA)este atingerea unui nivel de 20% din totalul de energie produsa pe plan european. Momentan,doar Danemarca se apropie de acest nivel.

In Romania, acest domeniu, a devenit interesant in anul 2004, cand a fost adoptata legislatia care permite unor companii nedetinute de catre stat sa produca si sa furnizeze enegie electrica care sa fie introdusa in sistemul national. Mai exista inca impedimente legate de slaba mediatizare a legislatiei specifice; inexistenta unei harti profesionale si exacte a vitezei si directiei vanturilor la nivel national; infrastructura inexistenta sau slab dezvoltata in unele locatii cu potential bun; starea actuala a drumurilor nationale care nu permit sau permit cu greu accesul transporturilor agabaritice in cazul turbinelor moderne de capacitati mari; costul relativ ridicat al turbinelor noi; sursele de finantare insuficiente precum si lipsa ajutorului financiar din partea statului.

Totusi, in ciuda acestor impedimente Romania este o piata interesanta pentru energia eoliana, fapt certificat de formele de relief, cota de productie existenta la ora actuala (nesemnificativ acoperita), precum si interesul unor companii transnationale interesate de implementarea unor proiecte de mare anvergura in zone cu potential ridicat.

In alegerea locatiei sunt foarte importanti doi factori majori: complexitatea locatiei si conditiile meteo extreme. Este de mentionat faptul ca majoritatea turbinelor functioneaza optim in intervalul 3-25 m/s viteza a vantului, cu un maxim de productivitate atins la 10-16 m/s. Cand sunt depasite extremele intervalului, turbina se opreste automat pentru a evita eventuale avarii.

Principiul de functionare al unei turbine eoliene pentru productie industriala de energie electrica este relativ simplu: forta vantului care actioneaza asupra rotorului turbinei determina punerea acestuia in miscare, antrenand prin intermediul unui reductor un generator electric. Variantele constructive difera de la producator la producator, existand in momentul de fata doua variante majore de actionare a generatorului: clasica ( prin intermediul unui sistem cu doi arbori cu viteze diferite) si directa, caz in care rotorul antreneaza direct un generator electric cu un numar mai ridicat de poli. In momentul de fata, varianta clasica este cea mai respandita.

Exista de asemenea doua variante principale de control asupra vitezei de rotatie a rotorului: "stall control" folosind modelul aerodinamic al palelor sau "pitch" rasucind palele in intregime aproape la 90 de grade. Se mai utilizeaza controlul prin "active stall" ca varianta de mijloc, dar pe scara mai redusa deoarece implica sisteme de mai mari dimensiuni.

Parerile sunt impartite asupra eficientei fiecarui sistem. In cazul primului sunt implicate variante constructive mai simple si deci mai fiabile, pe cand al doilea sistem necesita siteme mai complexe si de dimensiuni mai mari. Totusi, tinand cont de progresul tehnologic in momentul actual, este greu de spus care din sisteme este mai bun, desi tendinta actuala este sa se foloseasca mai mult controlul "pitch" . In alegerea unei turbine, de cele mai multe ori predomina criteriile legate de productivitate, fiabilitate si costuri.

Dimensiunile turbinelor au evoluat deasemenea, ajungand de la 50 kw/h capacitate de productie si 15 m diametru al rotorului in 1980 la 5000 kw/h si 124 m diametru al rotorului in 2003. In prezent, in perioada de testare exista chiar si turbine cu capacitatea de peste 6 MW.

Costurile de intretinere sunt relative mici raportate la investitia initiala, pe parcursul anilor ajungandu-se la productia de turbine care necesita din ce in ce mai putina munca de intretinere. In general, in majoritatea cazurilor se realizeaza doua revizii anuale de verificare si intretinere, iar la intervale de 2-3 ani, in functie de locatie si specificatiile producatorului este necesara schimbarea uleiului si lichidului de racire. Durata medie de viata a unei turbine este de aproximativ 20 ani in conditiile unei intretineri promte si corecte. In ultimii ani, s-a ajuns la intervale prelungite, mergandu-se pana la 1 an intre sesiunile de service.

Toate turbinele eoliene au instrumente proprii de masurare a parametrilor vantului si pe baza informatiilor culese de acestea computerul propriu realizeaza ajustarile necesare pentru o functionare optima, fara sa fie necesara in permanenta prezenta unui operator uman. De obicei, turbinele organizate in parcuri sau nu, includ mijloace de verificare si comanda la distanta, facand astfel mai usor managementul unitatilor de productie. Fiind o instalatie in miscare exista uzura si costuri de intretinere. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, investitorii trebuie sa aiba in vedere toate aspectele implicate, considerand marimea investitiei si perioada de amortizare relativ lunga.

Cu toate ca resursele eoliene ale Romaniei sunt bune, SEN (Sistemul Energetic National) ridica multe probleme de ordin tehnic in dezvoltarea domeniului. Pentru rezolvarea acestor probleme, este necesara realizarea unor studii energetice serioase pe scara larga, precum si realizarea unor investitii in innoirea si dezvoltarea SEN. Instalarea a unui numar considerabil de turbine eoliene, uniform distribuite pe cuprinsul tarii, precum si utilizarea altor surse alternative de energie, va asigura Romaniei indepdendenta fata de importurile de combustibili scumpi si poluanti, precum si o garantie a pastrarii unui mediu ambiant curat si sanatos. In domeniul energiei eoliene putem mentiona, realizarea primelor parcuri eoliene din Romania in anul 2006. Pana in mai 2009, am construit in locatii diverse, un numar de 24 turbine eoliene cu diferite capacitati. Raportat la numarul de turbine functionale din tara, aceasta cifra reprezinta aproximativ 2/3 din totalul capacitatii instalate.

In curand, preconizam instalarea a doua turbine eoliene noi cu capacitate de 850 kw fiecare in cadrul unui proiect localizat in Valea Nucarilor, Jud. Tulcea, urmand apoi, pe parcursul anilor 2009-2011, montajul unor turbine cu capacitati mai mari, organizate in cateva parcuri situate in Dobrogea.

Prin implicare directa sau prin intermediul companiilor din cadrul grupului de firme, SC Blue Line Energy SRL desfasoara activitati care variaza de la consultanta, suport tehnic, service sau evaluarea potentialului eolian, pana la realizarea unor proiecte “la cheie” in domeniul energiei eoliene.

Experienta acumulata pe parcursul anilor si parteneriatele  in care compania este angajata, sunt elemente care determina un inalt nivel de profesionalism si rapiditate in activitatile desfasurate.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.