Casa Elder oferă, pentru persoanele vârstnice, protecţie şi îngrijire pe perioadă nedeterminată, la standardele de calitate ale unui centru rezidenţial. Considerăm că atât persoanele vârstnice internate, cât şi membrii familiilor lor, pot trăi în linişte având siguranţa faptului că persoana ajunsă la bătrâneţe este îngrijită cu dăruire, într-un mediu liniştit şi plăcut, unde beneficiază de o gamă complexă de servicii adaptate necesităţilor vârstei şi particularităţilor diferitelor boli cu care se confruntă. Casa Elder este situată în Căpăţâneni (comuna Arefu, judeţul Argeş), într-o zonă cu peisaje feerice, fără poluare. Se oferă asistenţă medicală, condiţii excelente de locuit şi spaţii ideale de odihnă şi de petrecere a timpului liber. Cazarea este asigurată în 20 de camere cu baie proprie, câte două persoane în cameră în paturi single, sau matrimonial în cazul celor căsătoriţi. Locaţia dispune de livinguri şi bucătării proprii cu săli de mese aferente şi separate.