Ghidul Serviciilor
D&s Gaz Services, Bucuresti - Reparatii Instalatii, Centrale Termice
inapoi la firma 632 vizite
Poza Reparatii centrale termice
Foto

Reparatia – ansamblul de lucrari si operatiuni ce se executa pentru inlaturarea neconformitatilor / defectiunilor constatate la centrala termica in scopul aducerii acesteia la parametrii nominali de functionare conform prescriptiilor tehnice si manualelor de reparare emise de producator.

Sunt folosite numai piese de schimb de origine care asigura garantia bunei functionari a centralelor termice si care respecta standardele de conformitate si testele de siguranta la care acestea sunt supuse.

Piesele de schimb sunt sigilate in ambalaje originale imprimate cu sigla , codul piesei si poza acesteia.

In vederea optimizarii costurilor cu repararea centralei termice, va punem la dispozitie posibilitatea incheierii unui contract de prelungire a garantiei comerciale cu inca 2 ani, contract ce va asigura GRATUIT piesele de schimb, manopera si deplasarea tehnicianului service, fara alte griji suplimentare si costuri neprevazute in exploatare.

Costul acestui contract de prelungire a garantiei este 750 lei/2 ani.

  Spalarea chimica 

Cu totii ne dorim sa avem un consum de gaz eficient astfel incat costurile sa se mentina scazute si de aceea incercam permanent sa investim banii in solutiile care nu sunt neaparat cele mai ieftine ci in acele solutii care sa ne asigure confortul dorit.

Pentru ca o centrala termica sa isi pastreze performantele pe toata durata de viata, trebuie sa o intretinem in mod corespunzator astfel incat, pe langa verificarile tehnice periodice obligatorii la fiecare doi ani, spalarea si curatarea chimica a centralelor termice este un proces recomandat sa se faca periodic.

Depunerile acumulate pot afecta modul de functionare al centralei termice pe parcursul anilor, din diverse motive, apare coroziunea ce afecteaza buna functionare a intregului sistem. Ne confruntam cu randament scazut, radiatoare functionale partial, zgomot, consum crescut sau chiar infundarea completa pe timpul iernii.

Pentru a preveni toate aceste probleme, se recomanda sa se foloseasca filtre pentru curatare. Acestia au rolul de a inhiba procesul natural de coroziune si depunere de calcar. Spalarea instalatiei termice se va face sub presiune, pentru a elimina, usor si sigur, depunerile de namol si reziduurile de orice natura.

Firma noastra va poate ajuta cu asistenta tehnica pentru curatarea si spalarea instalatiei termice si a schimbatoarelor de caldura, in conditii de maxima siguranta si la cele mai inalte standarde de calitate.

  Verificarea tehnica periodica 

Legislatia prevede, similar instalatiilor de utilizare a gazelor naturale, ca utilizatorii de centrale termice si / sau cazane de apa sa efectueze o data la 2 ani verificarea lor tehnica. Aceasta consta in analizarea noxelor generate de echipament si este realizata cu ajutorul unor dispozitive speciale de detectie (analizator de gaze, pompa de verificare etc).

Rolul verificarii periodice tehnice a centralei pe care o posedati este acela de a identifica gradul precis de uzura al centralei, precum si capacitatea acesteia de functionare in parametrii optimi, in vederea eliminarii riscului de probleme potentiale ce pot fi cauzate de slaba sa functionare.

 

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.