Ce știm cu toții despre dansul HIP HOP este că atunci când auzim un BEAT OLD SCHOOL ne pune corpul în mișcare instinctiv, iar scaunul pe care stăm nu mai este o opțiune.
Ce nu știm însă, este că acest stil datează încă din anii 1960-1970 provenind din NY, USA și continuă să ne uimească până în prezent, dansatorii și creațiile lor având o evoluție constantă. A fost adus în străzi, aproape de ochii lumii, de către dansatori neprofesioniști, dar care aveau instinctele si mișcările cu ei de la natură.
Pe acea vreme nu era perceput si înțeles de toată lumea ci doar de cei care practicau și înțelegeau stilul datorită muzicii pe care o ascultau. Unora li se părea chiar ciudat și nu considerau acele mișcări ca fiind mișcări de dans, dar, în decursul anilor însă, dansul HIP HOP alături de cultura cu același nume au luat amploare atât pe plan național cât și pe plan internațional, ajungând astfel să își ocupe un loc bine meritat lângă dansuri recunoscute precum Balet, Step, Jazz, Ballroom, etc.