Ghidul Serviciilor
Agentia De Turism Romaris Travel
inapoi la firma 204 vizite
Poza Litoral Romania
Foto

Municipiul Mangalia este situat la limita de sud – est a tarii, la aproximativ 45 km sud de Constanta si la 11 km nord de punctul de frontiera Vama Veche cu Bulgaria. Mangalia, un oras in continua dezvoltare, un oras curat si cochet, ofera turistilor posibilitati variate de petrecere a timpului: vizitarea Hergheliei Mangalia (unde se poate practica echitatia), ruinele Cet?tii Callatis, Muzeul de Arheologie, Mormantul cu Papirus, datand din epoca elenistica, bisericile crestine, Moscheea Esmahan Sultan (stil maur, 1650), Centrul de Cercetari Speologice etc.

Stravechiul Callatis, cu o vechime de peste 2400 de ani, actualul municipiu Mangalia are o populatie de 45 000 locuitori. Mangalia este si statiune balneoclimaterica permanenta, aflandu-se pe aceeasi latitudine cu renumitele localitati Nice, Monaco, San Remo. Mangalia de astazi este o statiune cu un farmec deosebit, care isi asteapta turistii in cele 1400 locuri de cazare. Aici se gaseste unul dintre cele mai moderne centre de conferinte si reuniuni de afaceri din tara – Centrul Roman de Afaceri “MareaNeagra”.

Plaja este cu nisip fin si se intinde intre plaja Saturn si digul de nord al Portului Mangalia. Plaja are o forma circulara. Latimea cea mai mare o are in centru, unde are in jur de 120 metri. Faleza statiunii este destul de inalta si este folosita ca zona de promenada.

Mangalia (al carui nume deriva din bizantinul Pangalia si inseamna “cea mai frumoasa”) s-a dezvoltat ca statiune balneara dupa al doilea razboi mondial. In bazele sale de tratament din cadrul Hotelului Mangalia se realizeaza proceduri cu apa mezotermala, sulfuroasa, captata din izvoarele “Callatis” si “Hercules” pentru afectiuni digestive, renale, metabolice, reumatismale etc.

Sanatoriul Balnear din Mangalia, amplasat alaturi de hotelul President si Policlinica Balneara din complexul hotelier Mangalia sunt renumite pentru succesul tratamentelor pe care le realizeaza. Procedurile includ impachetari cu namol si parafina, masaj cu namol, bai de plante, electroterapie si hidroterapie, acupunctura, masaje speciale cu filtrat de namol, diferite investigatii clinice si paraclinice si tratamente cu Boicil, Pell-Amar si Alflutop. Exista instalatii pentru inhalatii cu aerosoli, bazine pentru kinetoterapie, sauna si sali pentru gimnastica medicala.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.