Plange copilul, cum reactionam?

Intelegem deja de ce trebuie sa mergem imediat sa vedem copilul atunci cand plange, pentru a incerca sa ne dam seama ce anume il supara si sa-i raspundem pe masura. Oare nu la fel am proceda cu un copil mai mare sau cu un prieten? Trebuie sa raspundem la plansetele bebelusului din mai multe motive: -pentru ca a plange inseamna a comunica. Raspunzand la plansetele copilului, initiem un dialog cu el, un dialog care-l umanizeaza si-i demonstreaza ca-l recunoastem ca persoana. -pentru ca raspunzandu-i, bebelusul se linsteste, se simte inteles si, cu timpul,va plange mai putin, si va invata sa fie mai rabdator. -pentru ca si mama se simte astfel mai bine. Legata de copilul ei printr-un ‘cordon ombilical sonor’. Mama este ‘programata’ biologic pentru a-i raspunde. Nimic nu este mai rau pentru moralul mamei decat sa stea si sa asculte inactiva hohotele furioase de plans ale copilului ei. Raspunsul evita de asemenea intr-o oarecare masura, sentimentul de culpabilitate. -pentru ca adesea parintii gasesc solutii functionale. A hrani un copil caruia ii este foame constituie o astfel de solutie. Dar daca nici unul dintre raspunsurile ‘clasice’ nu duce la incetarea plansetelor, putem inventa ceva nou. Noi parintii dam dovada de o imaginatie foarte bogata atunci cand incercam sa distragem atentia unui copil care plange. Contrar convingerilor, raspunzand la plansul unui copil nu-l invatam neaparat sa fie capricios. Dimpotriva, oferindu-i convingerea ca lumea din jurul sau este un loc primitor, ii sporim increderea in el insusi si in propria sa autonomie.