Scop si obiectiveAcest program îsi propune sa abordeze cele mai importante si definitorii subiecte necesare construirii si consolidarii unor echipe de lucru de înalta performanta, într-o era a competitiei pentru succes, unde oamenii sunt cea mai importanta resursaDespre Program
O echipa de lucru de înalta performanta se refera la un grup de lucru orientat spre rezultate si condus de obiective, cu expertiza specializata si abilitati complementare, care colaboreaza, inoveaza si produce rezultate superioare în mod constant. Elementul definitoriu al unui astfel de grup este constanta în obtinerea rezultatelor, faptul ca exista o formula de lucru care asigura în mod continuu rezultate peste medie.
Interesul pentru acest subiect a crescut exponential în ultima vreme, astfel ca au fost derulate numeroase studii si cercetari pentru identificarea mecanismelor si factorilor care conduc la constituirea unor astfel de echipe. Echipa cu adevarat nu înseamna doar oameni care lucreaza împreuna sau în acelasi spatiu. Ceea ce diferentiaza echipele de înalta performanta de alte grupuri este faptul acestea lucreaza în baza unui obiectiv si unui leadership comun si se bazeaza pe colaborare, comunicare deschisa, asteptari clare privind rolurile si reguli de functionare a grupului, solutionarea timpurie a conflictelor si un sentiment puternic de responsabilitate si încredere în rândul membrilor sai. O astfel de echipa urmareste fara încetare excelenta în performanta si ajunge sa nu poata functiona altfel, deoarece exista o anumita recompensa psihologica implicita în faptul de a avea succes, pe lânga beneficiile directe. În contextul muncii de acasa/de la distanta, necesitatea construirii unor echipe functionale/eficiente este mai de actualitate ca oricând.
Echipele sunt coloana vertebrala a companiilor în ziua de astazi. Nimeni nu mai poate realiza ceva semnificativ de unul singur: proiectele ambitioase si complexe reclama mai multi oameni care îsi coordoneaza activitatea pentru atingerea unui scop comun. La nivel de top, sunt echipele de executivi si management care stabilesc strategia companiei. Echipele operationale si echipele de proiect creeaza produse si servicii noi si transpun strategia în practica. Echipele de marketing si vânzari fac legatura catre clienti si prezinta produsele si serviciile companiei în piata. De ce nu ar fi toate aceste echipe construite dupa principiile si regulile grupurilor înalt performante? Ce ar fi daca toate aceste echipe ar fi (înalt) performante?
Pe lânga realizarile net superioare obtinute de astfel de echipe, un alt beneficiu este cel de ordin emotional care se traduce în motivatie si retentie. Munca ocupa o parte importanta din viata noastra, ca este facuta de la birou sau de acasa. Oamenii vor sa lucreze în armonie, alaturi de colegi cu care se înteleg, unde se simt bine si împliniti si alaturi de care pot realiza lucruri semnificative si cu impact. O echipa performanta înseamna activitate cu sens, fara stres, eficienta crescuta (înteleasa ca raport între efort si rezultat), iar toate acestea motiveaza oamenii si conduc la engagement, retentie si loialitate. Oameni buni care ramân în organizatie pentru ca si-au gasit cu adevarat locul.
Programul este sustinut de Sorin Faur, expert HR, psiholog cu experienta în psihologia muncii si coordonator al unor echipe de înalta performanta, timp de 10 ani din postura de Manager Regional pentru unul dintre liderii mondiali în domeniul sau si Alexandru Dinu, antreprenor si expert în comunicare si team management.