EXPLORAREA TUBULUI DIGESTIV CU VIDEOCAPSULA
Daca endoscopia clasica oferea posibilitatea vizualizarii mucoasei esofagului si stomacului (endoscopia digestiva superioara) respectiv a colonului si a zonei terminale a intestinului (colonoscopia si rectoscopia), teritoriul intestinului subtire, avand o lungime considerabila si un diametru destul de mic, ramanea, pana de curand, o "pata alba" pe harta vizualizarii tubului digestiv.
Endoscopia cu videocapsula este o descoperire mult asteptata, care revolutioneaza cu adevarat acest domeniu de explorare.
Videocapsula poate fi destinata explorarii intestinului subtire sau a colonului (videocapsula colonica)
Videocapsula pentru intestinul subtire este capabila sa evidentieze imagini ce conduc la precizarea diagnosticului in patologii delicate cum sunt sangerarile digestive neelucidate, polipoza intestinala (de multe ori familiala), boala Crohn, tumori ale intestinului subtire, diverse leziuni plate ale mucoasei dar si in monitorizarea leziunilor generate de tratamentul aniinflamator prelungit.
Videocapsula colonica poate evidentia tumori de colon in stadiu incipent precum si alte probleme, de exemplu leziunile de colita ulcerativa.
Videocapsula este dotata cu sistem de captare a imaginilor (2-4/secunda) si inregisteaza leziuni de o zecime de milimetru.
Imaginile captate sunt transmise continuu unui aparat numit receiver pe care pacientul il poarta atasat pana la eliminarea capsulei. Datele sunt trimise apoi de la receiver la un computer unde sunt analizate de specialisti prin confruntare cu imagini dintr-o baza de date larga de imagini.
Videocapsula este de unica folosinta, are o independenta energetica de pana la 10 ore si se elimina in mod natural pe cale digestiva.
Fiind aproximativ de dimensiunea unei capsule de ampicilina, videocapsula se inghite cu apa in conditii de repaus alimentar (2 ore inainte si 4 dupa ingerare).
Randamentul diagnosticului este dublu fata de celelalte tipuri de explorarile radiologice clasice ale tubului digestiv.
De multe ori, prin evidentierea diagnosticului cu videocapsula endoscopica, se evita explorari prea numeroase, costisitoare si dificile si se castiga timp pretios prin posibilitatea instituirii mult mai precoce a tratamentului, uneori salvator de viata.