Ghidul Serviciilor
Accelerit Services - Consultanta Project Management Bucuresti
inapoi la firma 269 vizite
Poza Scolarizare Utilizatori
Foto

Şcolarizarea utilizatorilor reprezintă o etapă în cadrul procesului de implementare a unui sistem software şi constă în şedinţe de instruire a personalului dumneavoastră, cu scopul utilizării eficiente a sistemelor informatice existente în cadrul companiei. Aceste şedinţe de traning au loc atât în perioada de implementare, înainte de instalarea propriu-zisă a aplicaţiei, cât şi după, ori de câte ori se consideră necesar (ex. la angajarea de noi persoane). Acest proces este foarte important, deoarece o bună cunoaștere a aplicaţiei de către utilizatorii companiei va conduce ulterior la un grad de productivitate sporită. La finalul implementării, se vor organiza traininguri generale pe departamente, în care vor fi prezentate detaliat funcţionalităţile aplicaţiei cu care vor lucra membrii echipei. Indiferent dacă vă pregătiţi pentru implementarea unui sistem nou sau aveţi nevoie de training specializat pentru a utiliza soluţiile existente la adevarata lor valoare, noi vă putem ajuta cu programele de instruire potrivite nevoilor dumneavoastră. Beneficii

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.