Ghidul Serviciilor
Cabinet De Acupuctura Si Medicina Traditionala Dr. Dorin Claici
inapoi la firma 868 vizite
Poza Acupunctura
Foto
Foto

ACUPUNCTURA

 

Origini

Acupunctura este una din ramurile medicinei tradiţionale chineze (MTC) alături de fitoterapie (tratamente pe bază de plante), masaj şi gimnastică energetică (Qi gong).

Filozofia care stă la baza ei are rădăcini în tradiţia taoistă veche de cca. 8000 de ani. În dezvoltarea acestui sistem, cel mai important moment este cel atribuit perioadei Huang Di (Împăratul Galben) situat în jurul 2697-2597 (î.d.H.). Primul tratat de Medicină Tradiţională Chineză este Nei Jing, compilat în jurul 305-204 (î.d.H.).Toate aceste metode terapeutice au o bază teoretică comună: Teoria Yin - Yang, Legea celor 5 Elemente, Teoria punctelor şi meridianelor energetice, Legile corespondenţei între organele interne şi ţesuturi, organe de simţ etc.

 

O altă abordare

La medicul acupunctor veţi auzi vorbindu-se de Frig, Căldură, Foc, Vânt, Flegmă Umezeală, Emoţii negative etc. Cele mai multe sunt noţiuni noi în spaţiul cultural românesc, dar în curând ne vom familiariza cu ele. Nu vă impacientaţi dacă veţi auzi medicul acupunctor spunând că aveţi o afectare a Ficatului când vă supără ochii, sau că aveţi o afectare a Rinichilor dacă vă supără urechile. E vorba în acest caz de afectări energetice, care nu presupun neapărat o boală organică.  

 

Cum se procedează

Adresarea la medicul acupunctor presupune 2 etape:

 

1. Consultul iniţial, pe baza căruia medicul stabileşte diagnosticul şi conduita terapeutică.

Acest consult are durată variabilă, în funcţie de complexitatea cazului fiecărui pacient. Consultul constă în:

• dialogul între medic şi pacient prin care se urmăreşte aflarea datelor semnificative cu privire la boală.

• palparea pulsului pacientului

• inspectia limbii pacientului

• palparea unor zone şi puncte speciale care pot fi dureroase

 

2. Tratamentul, care constă în înţeparea a diverse puncte cu ace speciale, de grosime mică şi lungimi diferite.

În funcţie de necesităţi, numărul de ace folosite în cursul unei şedinţe variază între 10-20.

La fiecare şedinţă, medicul reevaluează starea pacientului prin dialog şi prin palparea pulsului şi inspecţia limbii.

După caz, tratamentul poate presupune şi aplicarea de ventuze, masaj, electroacupunctură, sau diverse metode de sângerare.

 

Durată

În principiu, o şedinţă de acupunctură durează între 20-30 minute. O cură constă în 10 şedinţe efectuate zilnic sau la 2 zile. Durata efectivă a tratamentului se va stabili de la caz la caz. De obicei, bolile recente şi uşoare, la pacienţi tineri, se pot rezolva în mai puţin de 10 şedinţe. Bolile vechi, mai avansate şi la pacienţi vârstnici, pot necesita mai mult de 10 şedinţe şi uneori tratament periodic de întreţinere.   

 

Siguranţă

În cabinetele noastre folosim truse personale de ace noi, sterile, de unică folosinţă. Fiecare pacient primeşte acele sale într-un recipient steril, ace cu care vine la şedinţele următoare de tratament.

Astfel nu pot exista confuzii legate de sterilitatea acelor. Toate acele folosite în cabinetul nostru sunt importate din China, SUA sau Japonia şi sunt conforme cu normele europene şi internaţionale de siguranţă.

 

Ce tratăm

» Tulburări ale stării generale: oboseală cronică, astenie.

» Boli urogenitale: cistite, infecţii cronice, impotenţă, frigiditate, sterilitate, adenom de prostată, fibromatozăuterină.

» Boli digestive: dispepsii, gastrite, ulcere gastroduodenale, colite, flatulenţă, hemoroizi, patologie biliară şihepatică (tratament de întreţinere în hepatite cronice, ciroze hepatice, colecistite).

» Boli neuropsihice: insomnii, neurastenii, depresii, iritabilitate, nervozitate.

» Boli neurologice: nevralgii (faciale, trigeminale, dentare, intercostale, zona Zoster), vertij, ameţeli, rău demişcare, pareze, paralizii, lombosciatice, discopatii.

» Boli osteo-musculo-tendinoase: dureri cauzate de deformarea coloanei, artroze, spondiloză, entorse,tendinite, dureri musculare, dureri articulare, torticolis, crampe musculare.

» Tulburări circulatorii: arterită, varice, furnicături, amorţeli, sindrom Reynaud (mâini şi picioare reci).

» Boli respiratorii: sinuzite, rinosinuzite, astm bronşic, bronşite, rinite alergice.

» Boli cardiace: tratament adjuvant al crizelor de angină pectorală, prevenirea infarctului miocardic, tulburărifuncţionale (palpitaţii, tahicardii), hipertensiune.

» Boli endocrine: hipotiroidie, hipertiroidie, noduli mamari, ovare polichistice, dismenoree, tulburări menstruale.

» Boli O.R.L.: otite, faringite, laringite.

» Boli oftalmologice: infecţii, ptoze palpebrale, strabism, miopie etc.

» Altele:

migrene, alergii, unele forme de eczeme cutanate, tratament adjuvant în terapia obezităţii şi împotrivafumatului.  

 

Cum acţionează

Acupunctura este un tratament nenociv care apelează la capacitatea proprie de vindecare.

Conform teoriei tradiţionale boala este un dezechilibru energetic. Înainte de a se manifesta în plan morfologic sau patologic, orice boală se manifestă ca un dezechilibru al circulaţiei energetice

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.