Masuratori energetice pe meridiane.
Teoria meridianelor are la bază observaţii făcute cu mii de ani în urmă de vechii chinezi, care au remarcat că ori de câte ori un organ se află în suferinţă, anumite puncte aflate pe piele deveneau sensibile sau chiar dureroase. Aceştia au mai remarcat şi faptul, extrem de important, că mereu unele şi aceleaşi puncte erau dureroase in cazul îmbolnăvirii aceluiaşi organ. Unind aceste puncte între ele prin aşa numitele „linii imaginare", denumite Jing-Luo, au obţinut traseele externe ale meridianelor principale, cu timpul descoperindu-le şi pe cele secundare. Termenul de meridian a fost dat acestor „linii imaginare" (numite de vechii chinezi Tching), de francezul George Sou-iie de Morant, în analogie cu meridianele globului pământesc, care sunt tot nişte linii
imaginare. Meridianele sunt canale „vii" prin care circulă în organism fluxuri de bioenergie (energie vitală. = Qi) şi sângele, considerate două din substanţele fundamentale din organismul uman. De asemenea, aceste meridiane se află în legătură directă cu organele interne. Meridianele formează o reţea invizibilă, care permite o strânsă interrelaţie între substanţele fundamentale şi organele interne.
Fiecare meridian poartă numele organului cu care se află în legătură energetică . Teoria meridianelor afirmă că dezechilibrul apărut într-un punct pe un meridian, generează de asemenea un dezechilibru la organul său de legătură sau de-a lungul canalului meridian. Corpul uman este strabatut de 12 meridiane energetice pereche si 2 meridiane energetice individuale. Existenta meridianelor si a punctelor a fost dovedita stiintific prin numeroase studii elaborate de medicina cuantica. Prin introducerea in organism a unor substante de contrast si monitorizarea corpului uman, au fost identificate trasee ce corespund meridianelor energetice. Fiecare meridian controleaza cate o functie si / sau cate un organ. Denumirea meridianelor a fost stabilita in functie de acestea: meridianul ficatului, meridianul plamanului, meridianul splinei-pancreas, meridianul cordului , meridianul rinichiului , meridianul stomacului ,meridianul intestinului subtire ,meridianul intestinului gros , meridianul vezicii biliare , meridianul vezicii urinare , meridianul celor trei focare - superior, mijlociu si inferior , meridianul vase-sex . Cele doua meridiane nepereche sunt meridianul guvernor si cel de conceptie si sunt raspunzatoare de intretinerea si transportul informatiei la nivelul ADN-ului si ARN-ului.
De exemplu, o tulburare pe meridianul stomacului poate aduce cu sine dureri la maxilarul superior, deoarece acest meridian trece şi prin gingiile maxilarului superior, în timp ce, luând un alt exemplu, durerile de la maxilarul inferior pot fi rezultatul unei tulburări pe meridianul intestinului gros. înţelegerea interconexiunilor dintre substanţele fundamentale ale organismului, organe şi meridiane constituie informaţii precise pentru practica acupuncturii. Ideea de bază a acupuncturii este aceea că prin inserţia de ace extrem de fine de-a lungul punctelor de acupunctura dispuse pe diferite meridiane, se pot regla dezechilibrele organismului. Pe întreaga reţea de meridiane au fost determinate de medicina tradiţională chineză 787 de puncte de acupunctura.
Fiecare meridian are un număr fix de puncte, stabilit cu mii de ani în urmă şi rămas neschimbat pâna In zilele noastre. Pe suprafaţa pielii se mai găsesc puncte aflate în afara meridianelor „puncte extrameridiane". Incluzând diferitele puncte mai puţin importante şi noile puncte folosite în acupunctura urechii (auriculoterapie), precum şi în diverse alte microsisteme de acupunctura, întregul Univers al punctelor de acupunctura se ridică la cel puţin 2 000. Din acestea, în practica curentă a unui medic clasic acupuncturist intră doar aproximativ 150 de puncte de acupunctura. S-a demonstrat că punctele de acupunctura au proprietăţi electrice, remarcându-se îi la acestea în mod special o rezistenţă electrică scăzută. Mergând pe această cale, au fost construite aparate electrice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate cu cea mai mare precizie. în lipsa acestor aparate ; punctele pot fi localizate cu ajutorul unor măsurători şi repere anatomice.
Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite: dispersie, tonifiere, transfer de energie dintr-un meridian în altul etc. Punctele pot fi stimulate în vederea obţinerii unor efecte terapeutice cu ajutorul unor mijloace diferite: cu acul, prin masaj, cu ajutorul moxibustiei (folosind o plantă denumită „Artemisia vulgaris", care fiind fixată sub formă de bastonaş foarte subţire la capătul acului înserat, îl va încălzi în profunzime permiţându-se astfel intensificarea efectelor date de acupunctura). De asemenea, punctele pot fi stimulate cu ajutorul unui curent electric special (electropuncţură), raze laser, câmpuri magnetice, vibraţii sonore (fonoforeză) sau prin injectarea diferitelor substanţe medicamentoase.