se bazează pe utilizarea punctelor precise ale pavilionului urechii (auricul) atât în scop diagnostic, cit şi terapeutic.

Primele informaţii în ceea ce priveşte terapeutica auriculară le întâlnim la Hipocrat care semnalează incizia venelor feţei mediale în tratamentul impotenţei In secolul XVII se făcea cauterizarea auriculară în tratamentul nevralgiei sciatice, precum şi al nevralgiilor dentare şi faciale. La mijlocul secolului XIX tratamentul sciatalgiei prin cauterizarea auriculară cunoaşte chiar o anumită vogă. Dar abia în anul 1953, Paul Nogier din Lyon a avut ideea să reia studiul stimulărilor auriculare, dând astfel naştere metodei auriculoterapiei.

Pe baza experienţelor clinice a putut, de asemenea, să elaboreze o hartă a zonelor reprezentărilor punctelor auriculare cu ajutorul noţiunii de metamerizare şi al punerii la punct de către Niboyte a detectorilor electrici derivaţi.| De asemenea, a semnat reflexul „auriculocardiac" care semnifică răspunsul cardiovascular la o stimulare auriculară. Auriculoterapia face parte din medicina energetica si fiziologica , bazandu-se pe masarea sau inteparea punctelor sensibile la presiune, care se gasesc la nivelul urechilor, si care stimulate, pot fi folosite pentru tratamentul diverselor afecţiuni . Auriculoterapia s-a dezvoltat relativ recent, fiind mentionata în scrieri, din perioada dinastiei Tang(618-908 en), in care sunt indicate 20 de puncte auriculare, anterioare şi posterioare, aflate în raport cu reteaua meridianelor. Auriculoterapia este folosita în general, pentru echilibrarea energetica a anumitor organe, şi mai puţin pentru afecţiuni punctuale .Cele mai importante indicatii în care se poate folosi auriculoterapia sunt: Tulburari funcţionale (hipertensiune, rinita alergica, astm bronşic, etc)., afecţiuni algice ( de origine nervoasa sau inflamatorii), afecţiuni neuropsihice( nevroze, astenii, epilepsie, frica, etc.).

Al doilea sistem auricular a apărut în anul 1972 în Republica Populară Chineză, unde medicii Spitalului Chung Shan Hsian şi ai Spitalului nr. 1 din Shanghai au postulat faptul că microsistemul reprezentat de auricul este reflectarea sistemului meridianelor de acupunctura şi au căutat să descopere la nivelul auriculului cele 6 meridiane Yang. Această ipoteză pare să fi fost abandonată în beneficiul unei reprezentări topice, care apare de altfel în lucrarea „Sumar de acupunctura chineză" reprezentare care este puţin diferită de cea a lui Nogier. Nogier şi autorii chinezi sunt unanimi în a recunoaşte indicaţiile majore ale auricuioterapiei care sunt: algiile posttraumatice ale aparatului locomotor, cefalalgiile, recuperarea funcţională după fracturi, entorse, nevralgiile sciatice, cervico-brahiale şi intercostale, nevralgii faciale şi zosteriene, artralgiile cronice de origine artritică, rinitele alergice şi astmul bronşic (în special în criză), tulburările motorii şi circulatorii.

împreună cu somatopunctura, auriculoterapia a fost practicată cu succes în tratamentul diferitelor toxicomanii: tabagism, alcoolism şi la farmaco-dependenţi.