Tuturor copiilor trebuie să li se asigure satisfacerea nevoilor de bază, nu numai pentru supravieţuire şi protecţie, ci şi pentru a-şi dezvolta personalitatea, talentele, abilităţile mentale şi fizice.
Ei au nevoie de tot ceea ce îi poate ajuta să crească şi să se dezvolte. De exemplu, au nevoie de prieteni şi de familie, de dragoste şi de distracţie, au nevoie de un mediu curat şi de locuri de joacă, de poveşti şi muzică, de şcoli şi biblioteci, precum şi de toate lucrurile care le stimulează mintea şi îi ajută să crească şi să se dezvolte de la an la an.
Toate lucrurile de care au nevoie copiii pentru dezvoltare trebuie să corespundă fiecărui stadiu de dezvoltare în parte. Dacă se sare o etapă, copilul va avea nevoie de ajutor special pentru a o compensa. De exemplu, un copil surd trebuie să înveţe o limbă înainte să împlinească cinci ani, fie că este o limbă vorbită sau un limbaj pentru surdo-muţi, deoarece aceasta e perioada propice, în care creierul construieşte conexiunile necesare pentru limbaj. Dacă se ratează această „fereastră de oportunitate”, copilul va avea nevoie de îngrijire specială sau de recuperare ca să ajungă din urmă stadiul de dezvoltare.
Prin urmare, copiii au drepturi de dezvoltare, precum dreptul la educaţie, dreptul la îngrijiri medicale, dreptul la asistenţă socială şi dreptul la joacă.
Părinţii, atât mama cât şi tatăl, sunt principalii responsabili pentru asigurarea dezvoltării copilului, care trebuie să ţină seama de capacităţile în dezvoltare ale copilului şi de drepturile de participare ale copilului.
Statul trebuie să ajute părinţii în această sarcină prin furnizarea unor facilităţi precum şcoli, spitale ş.a.m.d.
