Ghidul Serviciilor
Autoritatea Nationala De Reglementare In Domeniul Energiei (Anre)
inapoi la firma 58329 vizite
Poza Consumatori EE racordare,contractare 2
Foto

vezi si partea 1.....

 

VI. ACCESUL LA RETELELE DE ENERGIE ELECTRICA          

Raspuns cadru

Ce implica accesul la retelele de energie electrice ?

Raspuns cadru

In conformitate cu prevederile art. 57 lit. a) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, consumatorul de energie electrica are dreptul de a avea acces la retelele electrice de interes public.

Procedura, etapele si documentele necesare accesului nediscriminatoriu al consumatorilor la retelele electrice de interes public sunt reglementate de Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la retelele electrice de interes public, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 90/2008.           

 

Pentru racordarea la retelele de distributie de medie si/sau joasa tensiune, tariful de racordare se calculeaza conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 54/2008 privind modificarea Ordinului ANRE nr. 29/2003 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor de racordare a utilizatorilor la retelele electrice de distributie de medie si joasa tensiune.Astfel, formula de calcul a tarifului de racordare (T) este urmatoarea:T = B + Cunde:           

B reprezinta componenta tarifului de racordare corespunzatoare instalatiei de racordare si se stabileste in functie de tipul retelei, lungimea racordului/bransamentului, pe baza unor indici specifici reprezentand costuri medii pe unitatea de masura (km, kVA, kW, buc. etc.).

C reprezinta componenta tarifului de racordare corespunzatoare receptiei lucrarilor si punerii sub tensiune a instalatiei utilizatorului.Va recomandam sa solicitati operatorului justificarea cu documente a tarifului de racordare si sa verificati corectitudinea calcularii acestuia.

 

VII. CONTRACTUL-CADRU DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE LA CONSUMATORII CASNICI          

 

Raspuns cadru

Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici este aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, cu modificarile si completarile ulterioare.Contractul-cadru are pentru parti caracter obligatoriu, acestea neavand posibilitatea de a-i modifica si sau/completa clauzele, cu exceptia acelora lasate, in mod expres, la latitudinea partilor.

Conform prevederilor Contractului-cadru, consumatorul are urmatoarele drepturi si obligatii:

a) sa consume energie electrica;

b) sa aleaga, dintre tarifele legale in vigoare, tariful pentru decontarea energiei electrice consumate;

c) sa achite integral si la termen contravaloarea energiei electrice furnizate,

d) sa nu permita altor persoane sa se racordeze la instalatia electrica de utilizare proprie;

e) sa permita accesul delegatului furnizorului in punctul de masurare, pentru a verifica respectarea prevederilor contractuale;

f) sa pastreze intacte contorul de decontare, plombele metrologice si plombele furnizorului de la capacul de borne al acestuia si de la firida individuala de bransament, precum si toate celelalte instalatii ale furnizorului aflate pe proprietatea consumatorului;

g) sa nu permita altor persoane, cu exceptia personalului furnizorului, sa intervina la contorul de decontare sau la instalatia furnizorului;

h) sa mentina starea tehnica corespunzatoare a instalatiei electrice interioare si proprii in conformitate cu prescriptiile tehnice; modificarile sau extinderile acesteia se vor efectua numai prin electricieni autorizati sau prin agenti economici atestati de furnizor;

i) sa sesizeze imediat furnizorul in legatura cu orice defectiune pe care o constata in functionarea contorului de decontare;

j) sa utilizeze in instalatia electrica numai sigurante calibrate;

k) sa permita furnizorului inventarierea receptoarelor electrice in scopul recalcularii consumului;

l) sa se prezinte la sediul furnizorului in termen de 10 zile calendaristice de la data avizarii, pentru a stabili, de comun acord cu acesta, o data pentru citirea indexului contorului, in cazul in care cititorul-incasator nu a avut acces la contor in doua perioade de facturare consecutive.

 

Furnizorul de energie electrica are urmatoarele drepturi si obligatii:

 

a) sa furnizeze consumatorului energie electrica in mod continuu, cu exceptia perioadei pentru revizia si reparatia instalatiilor energetice de distributie, care se anunta cu minimum 24 de ore inainte, si a duratei de remediere a avariilor si deranjamentelor;

 

b) sa asigure parametrii de calitate ai energiei electrice furnizate in conformitate cu standardul de performanta;

c) sa factureze consumatorului energia electrica furnizata la tariful ales de acesta dintre tarifele legale in vigoare;

d) sa verifice contorul periodic, la termenele stabilite de legislatie si la sesizarea scrisa a consumatorului (in cazul sesizarilor ce se dovedesc a fi nejustificate costul verificarilor va fi suportat de consumator, conform tarifelor in vigoare) sau ori de cate ori este necesar;

e) sa furnizeze consumatorului informatii privind istoricul de consum si eventualele penalitati platite de acesta;

f) sa raspunda la orice sesizare scrisa a consumatorului privind serviciul de furnizare;           

g) sa recalculeze consumul pentru perioada anterioara, atunci cand se constata defectarea contorului;

h) sa aplice prevederile legislatiei in vigoare in cazul in care constata consum fraudulos de energie electrica si interventii necontrolate sau intentionate la instalatiile furnizorului;In cazul in care, la incheierea unui contract de furnizare apar probleme divergente, partile se pot adresa la ANRE pentru solutionarea acestora, in conformitate cu prevederile   „Procedurii de solutionare a neintelegerilor legate de incheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de furnizare a energiei electrice si a contractelor de racordare la retea”, aprobata prin Ordinul presedintelui ANRE nr. 38/12.10.2007, publicat in Monitorul Oficial nr.751/06.11.2007.

 

VIII. STAREA INSTALATIILOR UTILIZATE DE OPERATOR                

Raspuns cadruConform Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, operatorul de distributie are obligatia asigurarii sigurantei in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor si a indicatorilor de performanta ai serviciului de distributie.In acest sens, operatorul are obligatia sa monitorizeze siguranta in functionare a retelelor electrice de distributie, sa le exploateze, sa le retehnologizeze si sa le dezvolte, cu respectarea reglementarilor in vigoare.

 

Operatorii licentiati au obligatia sa asigure, prin compartimente specializate, urmarirea permanenta si sistematica a comportarii echipamentelor si instalatiilor energetice componente ale retelelor electrice de distributie.Mentinerea instalatiilor electrice in conditii tehnice de functionare corespunzatoare, permite efectuarea unui serviciu de distributie de calitate, nesupus clauzelor de penalitate prevazute in contractele incheiate cu beneficiarii serviciului respectiv.

Beneficiarii serviciului de distributie pot semnala distribuitorului neregulile in functionarea instalatiilor electrice si eventualele consecinte pe care acestea le au asupra calitatii energiei electrice  si a sigurantei in alimentare.

 

IX. INCALCAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE          

Raspuns cadru

Conform dispozitiilor atat ale Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, cat si ale Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, asupra terenurilor si bunurilor proprietate publica sau privata, concesionarii si titularii autorizatiilor de infiintare si titularii licentelor beneficiaza, pe durata efectuarii lucrarilor de realizare si retehnologizare, respectiv de functionare a capacitatii, de urmatoarele drepturi ce au ca obiect utilitatea publica:

a) dreptul de uz pentru executarea lucrarilor necesare realizarii sau retehnologizarii capacitatii;

b) dreptul de uz pentru asigurarea functionarii normale a capacitatii;

c) servitutea de trecere subterana, de suprafata sau aeriana pentru instalarea de retele, conducte sau alte echipamente aferente capacitatii si pentru acces la locul de amplasare a acestora;

d) dreptul de a obtine restrangerea sau incetarea unor activitati care ar putea pune in pericol persoane si bunuri;Lucrarile de realizare si retehnologizare ale capacitatilor din domeniul energiei electrice si gazelor naturale pentru care se acorda autorizatii, precum si activitatile si serviciile pentru care se acorda licente sunt de interes public.

 

Dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutia Romaniei, republicata, prevad ca limitele si continutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege iar cele ale art. 136 alin. (5) din acelasi act normativ consacra caracterul inviolabil al proprietatii private, "in conditiile legii organice".

 

Potrivit acestor dispozitii, legiuitorul este, asadar, competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea principala conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale, instituind astfel niste limitari rezonabile in valorificarea acestuia. In acest sens, Curtea Constitutionala a retinut ca exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra terenurilor si bunurilor afectate de capacitati atat din sectorul energiei electrice, cat si din cel al gazelor naturale, are un caracter legal, fiind determinata de un interes general de ordin public.

 

Chiar daca, prin instituirea drepturilor de uz si servitute, titularul dreptului de proprietate sufera o ingradire in exercitarea atributelor dreptului sau, avand in vedere ca pe aceasta cale se asigura valorificarea fondului energetic, bun public de interes national, prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007 si ale Legii gazelor nr. 351/2004 nu contin nici o contradictie cu cele art. 44 alin. (2) din Constitutia republicata referitor la garantarea proprietatii private.

 

Astfel, exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitatile din domeniul energiei electrice si gazelor naturale, cu titlu gratuit, pe toata durata existentei acestora, desi are ca efect lipsirea celor interesati de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce intr-o expropriere formala si nici intr-o expropriere de fapt, ci raspunde unei cauze de utilitate publica si se limiteaza la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitor la protectia proprietatii private.

 

In vederea realiza scopului ei legitim, masura privativa partial de proprietate trebuie sa pastreze un echilibru just in intre exigentele interesului general si apararea drepturilor fundamentale ale individului, din acest punct de vedere, legea respecta exigentele impuse de prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale

 

X.CONDITIILE SI MODUL DE ACORDARE A TARIFULUI SOCIAL CONSUMATORILOR CASNICI DE ENERGIE ELECTRICA          

Raspuns cadruPrin Ordinul ANRE nr. 38/2005 a fost aprobata Procedura privind conditiile si modul de acordare a tarifului social consumatorilor casnici de energie electrica

Tariful social se acorda numai pentru consumul realizat de consumatorul casnic la locul de consum care este domiciliul stabil al acestuia.

 

Consumatorul casnic poate solicita aplicarea tarifului social doar in conditia in care are un venit net mediu lunar pe membru de familie mai mic ori egal cu salariul minim pe economie stabilit prin hotarare a Guvernului.

Consumatorii casnici care indeplinesc conditiile de mai sus si care doresc sa beneficieze de tariful social vor prezenta furnizorului, urmatoarele documente:

 

1.      cererea de acordare a tarifului social conform modelului din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 38/2005, completata si semnata;

2.      copia actului de identitate, din care sa rezulte adresa domiciliului stabil;

3.      declaratia pe propria raspundere privind venitul mediu lunar pe membru de familie, conform modelului din anexa nr. 3 la Ordinul nr. 38/2005, completata si semnata.Declararea necorespunzatoare a adevarului constituie infractiune.

 

XI. CONTORUL DE ENERGIE ELECTRICA          

Raspuns cadruIn conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr. 17/2002 pentru aprobarea Codului de masurare a energiei electrice, contorul de energie electrica reprezinta acel aparat electric destinat masurarii cantitatii de energie electrica ce parcurge un circuit.Activitatea de masurare a energiei electrice se efectueaza de catre operatori de masurare.

 

Contoarele de energie electrica sunt, de regula, proprietatea operatorului de masurare.Pentru dezvoltarea si operarea corecta a sistemului de masurare a energiei electrice, operatorul de masurare are urmatoarele atributii generale:-    sa asigure instalarea sistemului de masurare sau a unor parti din acesta, dupa caz.

-    sa testeze si sa asigure mentenanta sistemului de masurare.

-    sa puna in functiune sistemul de masurare, inclusiv in urma unor incidente. Conform Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57 /999, furnizorul are obligatia de a verifica contorul de energie electrica periodic, la termenele stabilite de legislatie, precum si la sesizarea scrisa a consumatorului sau ori de cate ori este necesar.

In cazul sesizarilor ce se dovedesc a fi nejustificate, costul verificarilor este suportat de consumator, conform tarifelor in vigoare. 

De asemenea, consumatorul are obligatia de a pastra intact contorul de decontare, plombele metrologice si plombele furnizorului de la capacul de borne al acestuia si de la firida individuala de bransament, precum si toate celelalte instalatii ale furnizorului. 

 

XII. ASIGURAREA CONTINUITATII IN FURNIZAREA ENERGIEI ELECTRICE IN SITUATIA IN CARE FURNIZORUL ALES ESTE IN IMPOSIBILITATE SA ISI MAI DESFASOARE ACTIVITATEA          

Raspuns cadru

In conformitate cu prevederile art. 18

- Obligatiile de serviciu public, din Legea energiei electrice nr. 13/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, una dintre obligatiile furnizorilor este si aceea de a asigura continuitatea aprovizionarii cu energie electrica a consumatorilor.

 Astfel, ANRE a emis Ordinul nr. 14/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea de ultima optiune a energiei electrice, care are menirea de a reglementa activitatea de furnizare a energiei electrice in situatia in care unui furnizor urmeaza sa i se suspende/retraga licenta de furnizare, astfel incat sa nu fie afectata continuitatea in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor finali. 

 

In situatia in care consumatorii de energie electrica urmeaza sa ramana fara acces la serviciile furnizorului ales, cu care au incheiat contract de furnizare, din cauza suspendarii sau retragerii licentei de furnizarea acestuia, ANRE va repartiza consumatorii furnizorului in cauza, catre un alt furnizor, denumit furnizor de ultima optiune - FUO, astfel incat sa nu fie afectata continuitatea in alimentarea cu energie electrica.

 

Un FUO furnizeaza energia electrica pe baza contractului de furnizare de ultima optiune, care trebuie sa respecte textul contractului-cadru aprobat de ANRE, fiind interzisa adaugarea sau eliminarea altor clauze.

Contractul intra automat in vigoare incepand cu ora zero a zilei activarii FUO, nu necesita semnaturile partilor si este valabil pe o perioada de maximum 6 luni.

 

Pentru buna si corecta informare a consumatorilor de energie electrica, toti furnizorii au obligatia de a publica pe pagina web proprie, precum si la centrele de relatii cu clientii, contractul-cadru de furnizare de ultima optiune a energiei electrice. De asemenea au obligatia de a avea in contractele de furnizare incheiate cu consumatorii de energie electrica proprii clauze privind acceptul sau refuzul acestora de a fi preluati de catre furnizorii de ultima optiune activati de ANRE.

 

Pe langa obligatiile generale de furnizare, FUO are si obligatia de informare a consumatorilor in legatura cu schimbarea furnizorului, cu clauzele contractului de furnizare de ultima optiune, cu pretul/tariful aplicat, in termen de 5 zile lucratoare de la preluarea acestora. 

 

Tariful aplicat de FUO consumatorilor casnici de energie electrica este egal cu tariful de tip CR. In prima saptamana a lunii a IV-a a serviciului de furnizare de ultima optiune, FUO are obligatia sa notifice fiecarui consumator care a ramas in portofoliul sau de clienti care este data la care inceteaza serviciul de FUO, sa transmita acestuia o oferta de contract de furnizare a energiei electrice si sa informeze consumatorul casnic despre optiunea acestuia de incheiere cu furnizorul care l-a deservit in regim de FUO a unui contract. 

 

Neexprimarea nici unei optiuni de catre consumatorii casnici pana in prima zi lucratoare a lunii a V-a a serviciului de FUO si nici a notificarii de schimbare de furnizor constituie acceptul tacit pentru ca furnizorul sa incheie, la sfarsitul celor 6 luni, contractul de furnizare la tarife reglementate in conformitate cu contractele cadru emise de ANRE, in regim de furnizor implicit, la un tarif egal cu tariful de referinta.

 

XIII. FURTUL DE ENERGIE ELECTRICA          

Raspuns cadru

Conform dispozitiilor art. 85 alin.(1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, sustragerea de energie electrica constituie infractiunea de furt si se pedepseste conform prevederilor art. 208 sau 209 din Codul penal, respectiv cu inchisoare de la 1 la 12 ani, in cazul furtului simplu si cu inchisoare de la 3 la 15 ani, in cazul furtului calificat.

 

Intra sub incidenta acestei infractiuni toti aceia care recurg la modificarea, deteriorarea, blocarea echipamentelor de masurare a energiei electrice, executarea si folosirea de instalatii neautorizate, cei care recurg la racordarea neautorizata in retea sau executa lucrari pentru ocolirea aparatelor de masura a energiei electrice. 

 

Pe langa implicatiile penale ale acestei fapte, in conformitate cu prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007 si a Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.007/2004, furnizorul este indreptatit sa rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice si sa pretinda plata prejudiciului constand in contravaloarea consumului recalculat (perioada de recalculare este de un an in cazul consumatorilor casnici) precum si costurile aferente refacerii instalatiei.

 

XIV. STABILIREA SOLUTIILOR DE RACORDARE A UTILIZATORILOR LA RETELELE ELECTRICE DE INTERES PUBLICCUM SE STABILESC SOLUTIILE DE RACORDARE A UTILIZATORILOR LA RETELELE ELECTRICE DE INTERES PUBLIC ?               

Prin Ordinul presedintelui ANRE nr. 129/2008 a fost aprobat Regulamentul privind stabilirea solutiilor de racordare a utilizatorilor la retelele electrice de interes public, denumit in cele ce urmeaza Regulamentul.                       

 

Regulamentul stabileste conditiile, etapele si procedurile necesare pentru stabilirea solutiei sau a variantelor de solutie pentru racordarea utilizatorilor la retelele electrice de interes public, asigurand, totodata, accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor la retelele electrice de interes public, oferind acestora posibilitatea de a alege varianta de solutie pe care, din punctul lor de vedere, o considera cea mai avantajoasa, tehnic si economic.           

 

Regulament se aplica la:                       

a) elaborarea studiilor de solutie pentru utilizatorii noi sau existenti care se                          

dezvolta;                       

b) elaborarea studiilor de modificare a solutiilor de racordare a utilizatorilor                           existenti;                       

c) elaborarea fiselor de solutie;                       

d) emiterea avizelor tehnice de racordare de catre operatorii de retea.           

 

Regulament nu se aplica la stabilirea solutiilor de realizare a instalatiilor de utilizare.           

Conform prevederilor Regulamentului, racordarea instalatiei utilizatorilor la retelele electrice de interes public se realizeaza, dupa caz:           

a) direct la reteaua electrica de distributie de joasa tensiune aferenta unui post de transformare;           

b) la reteaua electrica de distributie de joasa tensiune, la barele unui post de transformare;           

c) la reteaua electrica de distributie de medie tensiune, direct sau prin racord si post de transformare MT/JT kV;           

d) la reteaua electrica de distributie de 110 kV, direct sau prin statie de transformare 110/MT kV;           

e) la reteaua electrica de transport, direct la tensiunea retelei sau prin statie de transformare cu raport de transformare corespunzator.               

 

Stabilirea solutiei de racordare a utilizatorilor la retelele electrice de interes public           

Solutia de racordare a instalatiei de utilizare a unui utilizator la reteaua electrica de interes public se stabileste, dupa caz, pe baza de fisa de solutie sau studiu de solutie.            Conform Regulamentului, studiul de solutie se elaboreaza pe baza de contract incheiat intre operatorul de retea si utilizator.                       

 

Operatorul de retea transmite utilizatorului oferta de contract pentru elaborarea studiului de solutie in termen de maximum 7 zile calendaristice, dupa caz, de la data:           

a) inregistrarii comenzii utilizatorului;           

b) inregistrarii cererii utilizatorului pentru emiterea avizului tehnic de racordare, daca solutia de racordare, conform reglementarilor, se stabileste pe baza unui studiu de solutie.                       

 

 

Termenul de elaborare a unui studiu de solutie, de la data depunerii de catre utilizator a datelor complete, este de:           

a) maximum 3 luni pentru racordarea locului de producere/consum la o retea cu tensiunea de 110 kV sau mai mare. In situatii deosebite, justificate prin complexitatea solutiilor, operatorul de retea poate solicita in propunerea de contract un termen mai mare.

Durata suplimentara nu va depasi 3 luni pentru racordare la tensiunea de 110 kV, respectiv 6 luni pentru racordare la tensiuni mai mari de 110 kV;           

b) maximum o luna pentru racordarea la o retea de medie sau joasa tensiune.               

I. Fisa de solutie           

Conform Regulamentului, solutia de racordare se stabileste prin fisa de solutie pentru:           

a) utilizatorii de tip consumatori casnici individuali, indiferent de puterea solicitata;           

b) utilizatorii de tip consumatori care solicita o putere mai mica de 30 kVA, indiferent de categoria din care fac parte din punctul de vedere al activitatii lor;           

c) utilizatorii de tip consumatori care se racordeaza la retele electrice de medie sau joasa tensiune, indiferent de puterea solicitata, daca solutia de racordare este unica si/sau evidenta;           

d) utilizatori existenti care solicita un spor de putere ce poate fi acordat prin instalatiile de racordare existente, indiferent de tensiunea retelei la care sunt racordati.               

II. Elaborarea studiului de solutie           

Solutia de racordare se stabileste prin studiu de solutie pentru utilizatori care:           

a) se racordeaza la retele electrice avand tensiunea nominala de 110 kV sau mai mare;           

b) sunt distribuitori sau au grupuri generatoare indiferent de tensiunea retelei la care se racordeaza;           

c) se racordeaza la retele electrice de distributie de medie sau joasa tensiune, in situatiile in care sunt indeplinite simultan conditiile:                       

 

- utilizatorii nu se incadreaza in categoriile pentru care solutia de racordare se stabileste prin fisa de solutie;                       

- sunt posibile cel putin doua variante de solutie de racordare, corespunzatoare tehnic si comparabile economic;           

d) solicita modificarea/imbunatatirea instalatiilor de racordare existente sau cresterea gradului de siguranta in punctul de delimitare, daca lucrarile necesare nu pot fi stabilite prin fisa de solutie;           

e) prin tipul lor si caracteristicile echipamentelor instalatiilor de utilizare si/sau al proceselor tehnologice impun necesitatea unei analize pentru stabilirea impactului racordarii asupra retelei si a celorlalti utilizatori si stabilirea masurilor pentru incadrarea acestui impact in limitele normate.                Avizarea studiului de solutie           

 

Conform Regulamentului, studiul de solutie se avizeaza de catre operatorul de retea conform procedurii proprii si in cadrul termenului de elaborare prevazut in contract.

Timpul necesar avizarii studiului de solutie este inclus in durata maxima de elaborare.                        

Studiile de solutie se avizeaza atat de catre operatorii de distributie, cat si de catre operatorul de transport si de sistem in toate cazurile in care prevad:           

 

a) racordarea la reteaua electrica de distributie a locurilor de producere cu puteri instalate mai mari de 10 MW;           

b) racordarea locurilor de producere sau de consum pe barele de medie tensiune sau 110 kV ale statiilor de transformare ale operatorului de transport si de sistem;           

c) mai multe variante pentru racordarea utilizatorilor, dintre care unele la tensiunile de 220 kV sau 400 kV si altele la tensiunea de 110 kV.                       

 

Studiile de solutie, cu exceptiile de la alin. (2), se avizeaza de catre operatorii de distributie daca prezinta numai variante de racordare la o retea electrica de distributie, respectiv de catre operatorul de transport si de sistem, daca prezinta numai variante de racordare la reteaua electrica cu tensiune de 220 kV sau 400 kV.                       

Utilizatorul trebuie sa opteze pentru una dintre variantele de solutie stabilite in studiu si avizate de operatorul de retea si sa isi exprime optiunea in scris si, dupa caz, sa solicite in termen de maximum doua luni emiterea avizului tehnic de racordare.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.