Otoplastia (corectarea urechilor decolate) se face pentru a apropia urechile de cap sau pentru a le face mai mici. De obicei urechile decolate sunt asimetrice, una fiind mai decolata decat cealalta; de asemenea pot exista diferente de marime intre cele 2 urechi. Scopul operatiei este de a restabili aceasta simetrie dar nu trebuie promis ca ea va fi perfecta.
CE PACIENTI POT BENEFICIA DE OTOPLASTIE?Operatia se face dupa varsta de 4-5 ani, cand urechea a atins aproape dimensiunile pe care le are un adult. Este indicat ca operatia sa se faca inainte ca pacientul sa intre in colectivitati (gradinita, scoala), pentru a evita aparitia unor traume psihice datorate unor comentarii nefavorabile. Este de preferat ca initiativa pentru operatie sa vina in primul rand din partea copiilor, care astfel sunt mai cooperanti si mai multumiti de rezultat.
RISCURILE OPERATIEI Nu exista operatie care sa nu implice un risc. Cand operatia este facuta de un chirurg plastician experimentat, complicatiile sunt rare si de obicei minore. Exista diferente foarte mari intre pacienti in ceea ce priveste capacitatea de vindecare, astfel ca rezultatul nu este niciodata complet previzibil. Intr-un procent redus pot aparea mici cheaguri de sange in spatele urechii, la nivelul inciziei sau mici infectii localizate la nivelul tegumentului sau al cartilajului, care se trateaza cu antibiotic.
INDICATII PREOPERATORII• nu mancati si nu beti nimic dupa miezul noptii inaintea operatiei;• este interzisa administrarea aspirinei si a medicamentelor ce o contin, cu 2 saptamani inainte de operatie;• de regula, la femei operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale;• trebuie sa anuntati chirurgul si medicul anestezist daca aveti probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);• trebuie sa anuntati medicul daca purtati proteze dentare sau lentile de contact;• daca fumati, planificati-va sa va lasati cu cel putin 1-2 saptamani inainte de operatie si nu va apucati decat la minimum 2 saptamani dupa operatie;• evitati sa va expuneti in exces la soare inainte de operatie, in special regiunea faciala;• nu urmati o dieta stricta inainte de operatie deoarece poate intarzia vindecarea;• daca raciti sau faceti o infectie de orice fel, operatia trebuie amanata.INTERVENTIA CHIRURGICALA La copiii foarte mici se prefera anestezia generala iar la copiii mai mari si adulti, anestezia locala combinata cu o anestezie intravenoasa usoara. Operatia dureaza aprox. 1 ora. Incizia se face in spatele urechii pentru a evidentia cartilajul. Ulterior, cu ajutorul unor fire neresorbabile, cartilajul este remodelat fiind plicaturat si apropiat de cap. Dupa controlul hemostazei, se face sutura la piele.
SPITALIZAREA POSTOPERATORIE Operatia se poate face ambulator sau cu o spitalizare de 24 de ore. Trebuie purtat un bandaj compresiv timp de 1 saptamana, dupa care se indica purtarea unei cordelute pentru inca 1 luna. Firele se scot dupa 7-8 zile, acest lucru putand fi rezolvat fara probleme de medicul de familie al fiecaruia.
RECUPERAREACopiii se pot intoarce in colectivitate dupa 1 saptamana (dar trebuie supravegheati in prima luna), iar adultii pot relua lucrul dupa 2-3 zile.
CONCLUZIIRezultatele acestei operatii sunt foarte bune dar nu trebuie sa va asteptati ca dupa interventie urechile sa fie perfect simetrice, lucru care de altfel este si nenatural pentru