Ghidul Serviciilor
Asociatia De Sprijin A Copiilor Handicapati Fizic Romania
inapoi la firma 5449 vizite
Poza Atelierul service
Foto

Proiectul „Atelier pentru reparatii si distributie gratuite dispozitive si alte mijloace ajutatoare”, denumit Atelier service, este desfasurat de ASCHF-R  în parteneriat public – privat si vizeaza facilitarea integrarii educationale si sociale a copiilor si tinerilor cu dizabilitati, prin punerea la dispozitie în mod gratuit a mijloacelor ajutatoare necesare si de buna calitate.

 

Parteneri:

      Asociatia de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic – România (ASCHF-R)*

      ASCHF-R - Filiala Arges**

      Consiliul Judetean Arges prin DGASPC Arges

Locatie: Pitesti, Calea Dragasani nr. 8, jud. Arges

Informatii suplimentare: www.aschfr.ro / Proiecte

 

Activitatile principale desfasurate în Atelierul service sunt:

A1 - Reparatii fotolii rulante, cadre de mers fixe si mobile, cârje, scaune de toaleta, sisteme de pozitionare,  triciclete, biciclete ergonomice si alte tipuri de mijloace ajutatoare

A2 - Executarea, la comanda, de mâna curenta, sisteme de sprijin toaleta si altele

A3 - Distribuirea de dispozitive si alte mijloace ajutatoare reparate si verificate din punct de vedere tehnic, la solicitarea membrilor organizatiei sau a altor persoane aflate în nevoie

A4 - Informarea persoanelor cu dizabilitati si a apartinatorilor acestora cu privire la procurarea mijloacelor ajutatoare

A5 - Activitati administrative: sortarea, trierea si inventarierea materialelor primite ca donatii, raportare anuala sau la cerere, arhivare etc.

 

Activitatea Atelierului service însumeaza anual zeci de produse reparate si distribuite în mod gratuit; de exemplu, în anul 2015, au fost reparate 71 fotolii rulante, 3 cadre de mers, o masa brancard de spital, 2 scutere electrice, 2 triciclete speciale, o toaleta speciala mobila si au fost distribuite 101 fotolii rulante, 58 cadre de mers, 32 perechi cârje, 17 toalete speciale mobile, 3 verticalizatoare, 2 scaune de toaleta, bastoane.

Beneficiari:

Beneficiarii directi sunt copiii si tinerii cu dizabilitati din cadrul filialelor ASCHF-R dar si alte persoane cu dizabilitate care au, la un moment dat, o problema de functionare a unui mijloc ajutator.

 

Solicitare de sprijin

 

Functionarea Atelierului service presupune existenta unui stoc de dispozitive ajutatoare: scaune rulante, cadre de mers, cârje, sisteme de pozitionare, scaune de toaleta, mese mobile si altele, aflate în stare de functionare sau nu.  Dintre aceste dispozitive, unele întra în reparatie iar altele sunt descompuse si piesele sunt utilizate în operatiunile de reparare.

 

La ora actuala, stocul de dispozitive si de produse necesare reparatiilor este foarte redus!

 

Avem nevoie de piese de schimb, de dispozitive uzate care pot fi dezasamblate! ASCHF-R Filiala Arges poate suporta costurile transportului de la dvs la atelier!

 

Avem nevoie de mijloace ajutatoare si de protezare utilizate dar care, dupa o evaluare atenta si reparatie de calitate, pot fi refolosite!  

 

Avem nevoie de contacte cu institutii care utilizeaza astfel de produse, sa stie unde le pot trimite pentru reparatii! 

 

Lipsa unor astfel de dispozitive poate reduce la singuratate si izolare persoane cu dizabilitati!

 

ASCHF-R a initiat si a continuat chiar si în clipe dificile acest proiect tocmai pentru a evita excluziunea sociala! 

 

Multumim anticipat pentru sprijin!

Ion TOLOS, presedinte ASCHF-R, coordonator Atelierul service

 

 *Asociatia de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic – România (ASCHF-R) este organizatie formata cu precadere din parinti, fondata în 1990, având în prezent 9 filiale judetene (Arges, Bucuresti, Buzau, Calarasi, Giurgiu, Neamt, Olt, Prahova, Vâlcea) si o activitate neîntrerupta pentru cresterea gradului de incluziune scolara si sociala a copiilor si tinerilor cu dizabilitati, îmbunatatirea conditiilor lor de viata si sustinerea familiilor care îi au în îngrijire.

 

** ASCHFR – filiala Arges a luat fiinta în anul 1991 iar în noiembrie 1997 a inaugurat Centrul de socializare Nova, la Pitesti, în cadrul caruia se desfasoara activitati de recuperare kinetoterapeutica, educatie speciala, consiliere si informare. Filiala Arges administreaza Unitatea protejata Impreuna. 

 

  
Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.