S.C. ASTALROM S.A. Călăraşi este fosta S.C. SUGCT S.A. Călăraşi (Societatea de Utilaj Greu pentru Construcţii şi Transporturi) care şi-a schimbat denumirea începând cu 30.03.2007. Firma ASTALROM S.A. Călăraşi a fost fondată în anul 1991, prin desprindere din fosta Întreprindere de Utilaj Greu pentru Construcţii Galaţi. Practic, la constituirea firmei exista o experienţă în domeniu dată de activitatea de circa 25 ani a secţiei din Călăraşi a întreprinderii gălăţene. Efectiv, am participat la construirea obiectivelor industriale şi civile din zonă, cu utilaje de mare mecanizare pentru construcţii, mijloace de transport rutier / naval, agregate minerale de balastieră, betoane şi nu în ultimul rând cu divizia noastră de construcţii (amintim Combinatul Siderurgic Călăraşi, autostrada Bucureşti ÷ Constanţa – pe toate cele patru tronsoane, reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi a drumurilor interioare din Comceh S.A. Călăraşi, Fabrica de pal Romply Călăraşi – investiţie cu capital integral extern, Punctul de trecere frontiera Călăraşi – Silistra, Saint Gobain Călăraşi).