Definiţie
Denumirea de Drept penal este folosită în două accepţiuni:
- 1. Ramură specifică a dreptului, ce reuneşte sistemul normelor juridice penale;
- 2. Ştiinţă - ramură distinctă a ştiinţelor juridice care studiază aceste norme.
În literatura de specialitate, dreptul penal este definit ca o ramură a sistemului românesc de drept, alcătuit din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele de judecată persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept
Caracteristicile Dreptului penal
- 1. Dreptul penal este o ramură de drept distinctă, care face parte din sistemul dreptului românesc, alături de alte ramuri de drept - dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil etc.;
- 2. Dreptul penal are o autonomie în raport cu celelate ramuri de drept, deoarece reglementează un domeniu distinct de relaţii sociale - cele care privesc reacţia socială împotriva infracţiunilor;
- 3. Dreptul penal are o structură unitară, întrucât dispoziţiile sale, fie din partea generală sau specială, au un caracter unitar, se completează reciproc şi nu ar putea exista unele fără celelalte;
- 4. Dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice care au un conţinut normativ şi care reglementează o anumită sferă de relaţii sociale, totalitatea normelor jurice penale alcătuind conţinutul normativ al legii penale,
- 5. Normele dreprului penal stabilesc faptele considerate infracţiuni, condiţiile de tragere la răspundere penală, precum şi sancţiunile ce trebuie aplicate sau luate în cazul încălcării lor;
- 6. Normele juridice penale se aplică în scopul ocrotirii statului de drept, o ordinii de drept din România împotriva faptelor socialmente periculoase
Obiectul Drepului penal
- 1. După unii autori, (I. Oancea şi M. Zolyneak) obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de represiune penală, care se stabilesc după săvârşrea infracţiunii, între stat şi infractor, prin care statul are dreptul şi obligaţia să tragă la răspundere penală pe infractor, iar infractorul are obligaţia să suporte pedeapsa.
- Critica - reduce obiectul dreptului penal doar la relaţii de conflict, de represiune penală, nu ţine seama de rolul preventiv al dreptului penal.
- 2. După alţi autori, (Vintilă Dongoroz, Costică Bulai, Constantin Mitrache, Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu) obiectul dreptului penal cuprinde relaţiile de apărare socială, relaţii ce se nasc din momentul intrării în vigoare a legii penale. Legea penală îndeplinind funcţia de recomandare şi pretindere a unei anumite conduite din partea membrilor societăţii faţă de normele jurice penale.
Astfel între stat şi membrii săi sub aspect penal se nasc două tipuri de rapoarte jurice penale:
- 1. Raport juridic de conformare - obligaţia penală instituită este respectată de destinatarii legii penale;
- 2. Raport juridic de conflict - obligaţia cuprinsă în norma penală este nesocotită, săvârşindu-se fapte prin care se pune în pericol sau se vatămă valorile sociale, făptuitorul fiind obligat să suporte sancţiunea prevăzută de norma penală încălcată.
Scopul Dreptului Penal
Scopul dreptului penal este determinat de necesitatea apărării valorilor sociale şi a ordinii de drept împotriva criminalităţii şi de combaterea acesteia.
Art. 1 Cod penal prevede că scopul legii penale este de a apăra împotriva infracţiunilor românia, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept. Această enumerare limitativă urmăreşte să menţioneze cele mai importante valori ce pot fi periclitate prin săvârşirea unor infracţiuni.
Alături de celelate ramuri de drept, dreptul penal prin mijloacele sale specifice asigură protecţia ordinii de drept prin complexul său de măsuri şi reglementări juridice. În acelaşi timp problema infracţionalităţii apare nu doar pe plan intern ci şi pe plan internaţional ceea ce justifică măsurile de reacţie socială, politica penală pe care fiecare stat de drept trebuie să o stabilească pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
În acest context scopul dreptului penal este de a apăra societatea, în ansamblu, membrii săi, în particular, împotriva oricăror fapte antisociale ce cad sub incidenţa legii penale.
Subramurile Dreptului Penal
După structura şi diviziunea codului Penal, dreptul penal se împarte în două părţi:
- 1. Partea Generală a dreptului penal ( corespunzătoare normelor din Partea generală a Codului penal) - cuprinde regulile cu caracter general ce sunt aplicabile părţii speciale: dispoziţii cu privire la aplicarea legii penale, reglementări referitoare la infracţiune şi infractor, la sistemul sancţiunilor de drept penal şi criteriile de aplicare a acestora, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei etc.
- 2. Partea Specială a dreptului penal ( corespunzătoare normelor din Partea specială a Codului Penal şi a legilor speciale) cuprinde norme de incriminare care stabilesc conţinutul concret al fiecărei infracţiuni şi sancţiunile corespunzătoare pentru acestea.
Această sistematizare în partea generală şi partea specială, nu diminuează cu nimic unitatea dreptului penal, între cele două părţi existând o strânsă legătură şi interdependenţă. (C. Bulai, I. Oancea).