Pentru acele situaţii în care recuperarea unei creanţe - o sumă de bani, o proprietate, o moştenire – pare a fi o misiune imposibilă sau pentru situaţiile în care obţinerea restituirii unui împrumut (a sumelor de bani datorate dintr-un contract de închiriere, ori ca urmare a prestării unor servicii, din asigurări, drepturi salariale neachitate de angajator, o diferenţă de bani dintr-un contract de vânzare-cumpărare, despăgubiri ANPR, etc.,) presupune cunoştinţe de specialitate, DIANA DRAGOMIR ȘI ASOCIAȚII vă propune să găsim împreună cea mai bună şi mai eficientă soluţie.
Valorificând întreaga noastră expertiză în acest domeniu, într-o echipă mixtă de avocaţi şi experţi, acordăm clienţilor noştri, atât consultanţă juridică cu privire la cea mai eficientă modalitate de recuperare a debitelor, stabilirea strategiei de recuperare, evaluarea şanselor şi costurilor de recuperare, cât şi asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor entităţi juridice pentru recuperarea integrală a debitelor.
Redactăm toate înscrisurile şi actele necesare în diversele proceduri de recuperare a debitelor clienţilor noştri, îi asistăm în negocieri, tranzacţii şi mediere, precum şi în expertize judiciare şi extrajudiciare.
Găsim întotdeauna cea mai promptă şi eficientă soluţie pentru rezolvarea problemelor clienţilor noştri.