Societatea noastră de avocaţi oferă, atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, asistenţă în rezolvarea problemelor legate de dobândirea şi/sau exercitarea dreptului de proprietate sau de folosinţă a imobilelor, prin realizarea următoarelor servicii juridice:
- Consultanţă în domeniul dobândirii şi înstrăinării de imobile;
- Verificări ale titlurilor de proprietate (inclusiv privind istoricul dreptului de proprietate);
- Verificarea regimului tehnic şi juridic al imobilului prin înaintarea de adrese către autorităţile publice competente din Bucureşti şi din ţară;
- Verificarea regimului fiscal al imobilului la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale arondată acestuia;
- Efectuarea de către biroul nostru de avocatură a tuturor formalităţilor legate de cartea funciară a imobilului, privind existenţa/inexistenţa sarcinilor ce grevează imobilul;
Te ajutăm să alegi ce este cel mai bine pentru tine
- Redactarea, negocierea, revizuirea şi acordarea de consultanţă cu privire la antecontracte şi, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de ipotecă, etc., aflate în relaţie cu imobilul;
- Reprezentarea şi asistarea clienţilor de către societatea noastră de avocaţi în faţa notarilor publici din Bucureşti şi judeţele limitrofe privind încheierea şi autentificarea contractelor;
- Redactarea de opinii legale, rapoarte şi memorii cu privire la situaţia juridică a imobilului.
- Asistenţă juridică privind intabulări, rectificări şi notări în cartea funciară a imobilului;
- Consultanţă juridică privind dezmembrămintele dreptului de proprietate (uz, uzufruct, abitaţie, servitute, superficie), ieşirea din indiviziune, partaje, succesiuni, etc.