Barbu, Breniuc & Asociatii Societate Civila Profesionala De Mediatori In Solutionarea Conflictelor, Bucuresti
In Romania, medierea este o procedura voluntara, partile apeleaza la mediere doar daca considera ca este in interesul lor sa faca acest demers. Conflictele pot fi de natura civila, penala, comerciala, de famileie, etc in conditiile impuse de lege.
Astfel, se poate apela la mediere:
La cererea unei parti, in situatia in care exista un conflict intre mai multe parti, iar una dintre ele considera ca prin mediere se poate solutiona conflictul. Partea interesata se prezinta la mediator din proprie vointa si semneaza cu mediatorul un contract de pregatire a medierii prin care mediatorul se obliga ca in schimbul unui onorariu sa invite partea/partile cu care acesta se afla in conflict la intrarea in procedura medierii, acceptarea acesteia prin semnarea contractului de mediere.
La cererea partilor aflate in conflict, este situatia ideala prin care partile aflate intr-un conflict decid de comun acord sa apeleze la serviciile unui mediator pentru rezolvarea conflictului dintre ele. Dupa semnarea contractului de mediere, pot intra in procedura medierii . Art. 44 alin (1) din Legea 192/2006, prevede in mod expres acest lucru prin interzicerea sedintelor de mediere inainte de incheierea contractului de mediere.
La recomandarea instantelor de judecata, Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale, informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele, conform Art. 6 din Legea 192/2006. Recomandarea facuta partilor trebuie acceptata de catre acestea, medierea fiind o procedura voluntara. In prezent nu exista posibilitatea obligarii partilor de catre instante sa apeleze la mediere.