Pentru determinarea optimala a tipului de aparatura si de conducte care trebuiesc folosite, este necesara cunoasterea in prealabil a conditiilor subsolului.
Acesta poate fi foarte diferit din punctul de vedere al structurii, compozitiei si al diferitilor parametri geologici si influenteaza tehnicile de forare si amplasare.
Forezele Orizontale Pneumatice
Echipamentul de forare cu actiune prin percutie actionat de aerul comprimat, denumit si racheta pneumatica sau foreze pneumatice, realizeaza forajul orizontal in teren.
Forajul este folosit pentru a fi introduse conductele (din PE, PVC, PE-X sau metal, de preferat fara mansoane, cu diametrul nominal pana la DN 300) sau cablurile subterane de orice fel, pe lungimi de pana la 60 m (depinzand de natura terenului).
Propulsia este asigurata de un piston interior, actionat cu aerul comprimat furnizat de un motocompresor. Pentru a se realiza inaintarea este necesara existenta unei rezistente externe.
Prin aplicarea acestei metode se permite subtraversarea cailor ferate sau a drumurilor fara a mai fi necesare demolari ale sistemului rutier si intreruperea traficului.
Conditiile de aplicare: terenul care se strapunge trebuie sa fie suficient de compactabil. Proprietatile de deformabilitate ale diferitelor tipuri de pamanturi depind de: forma granulelor, gradul de compactare, distributia granulometrica si gradul de umiditate. Echipamentul nu trebuie sa fie pus in functiune in teren umed, cu namol, incompactabil.
Pentru desfasurarea lucrarilor sunt necesare doua puturi tehnologice:
• unul de lansare din care pleaca foreza sau echipamentul de forare
• unul de iesire in care urmeaza sa ajunga echipamentul de forare
In putul de lansare se pune pe pozitie echipamentul de forare pe un cadru de ghidare si sustinere, de regula ajustabil. Aceasta se orienteaza, vertical si orizontal, fata de un jalon amplast in putul de iesire, cu ajutorul unei lunete, rezemata pe foreza prin intermediul sistemului de sustinere. Luneta este pozitionata la inaltimea de 1,5 m fata de axul longitudinal al forezei.
Se pot folosi doua metode tehnologice de lucru, forezele fiind adaptate
• cu pozarea conductei simultan cu executarea forajului, aceasta fiind trasa chiar de foreza ;
• cu pozarea conductelor dupa executarea completa a forajului .
Indiferent de metoda aplicata, alcatuirea echipamentului de forare consta din urmatoarele componente:
• racheta pneumatica (foreza);
• dispozitivul de mentinere pe directia de deplasare, la lansare;
• cadrul de ghidare si sustinere;
• luneta rezemata pe foreza prin intermediul sistemului de sustinere;
• racordul flexibil de cuplare a forezei la circuitul pneumatic;
• lubrificator;
• furtunul prevazut cu sistem de cuplare rapida pentru racordarea la motocompresor.
Forezele pneumatice pot atinge viteze de propulsie de pana la 15 m/h, depinzand de natura terenului. Pentru a evita deformarile la suprafata, este necesara o adancime minima de 10 ori diametrul forezei.
Avantajele aplicarii acestei tehnologii sunt urmatoarele:
• nu disloca terenul si nu se produc tasari;
• nu creeaza goluri sau prabusiri ale forajului in timpul lucrului sau dupa executie;
• gabaritul instalatiei este relativ mic fata de utilajele care se folosesc la ora actuala in tehnologiile clasice;
• lucrarile de subtraversare nu produc disconfort in traficul rutier sau feroviar si nu pericliteaza siguranta circulatiei;
• introducerea in teren a tubulaturii cu aceasta tehnologie conduce la scurtarea timpilor de lucru (executie), elimina podurile provizorii din zona caii ferate, inchiderile de linie si restrictiile de circulatie;• pentru montarea echipamentului si desfasurarea executiei este necesara ocuparea unei suprafete reduse de teren, pe durata scurta;
• fiabilitatea lucrarilor de subtraversare este similara cu durata de viata a produsului ingropat.
Cere consultanta pentru produsul dorit Foraj orizontal pneumatic – metoda percutiei aplicata tubulaturii de otel
Procedeul de foraj orizontal prin metoda percutiei se utilizeaza pentru pozarea fara sapatura a conductelor metalice – de apa, gaz metan sau a tuburilor protectoare, cu diametre cuprinse intre 200 – 2000 mm, pe sub drumuri nationale si judetene, terasamente feroviare, platforma liniilor din statii si triaje cai ferate, depouri tramvai, incinte, canale de irigatie, aeroporturi, poduri etc.
Tehnologia se bazeaza pe avansarea in teren a tubulaturii din otel actionat de un echipament de percutie atasat la capatul acestora.
Tehnologia de foraj orizontal prin percutie (batere) reprezinta ansamblul de lucrari necesar executiei unei subtraversari folosind teava de protectie metalica ce se doreste a se poza si un ciocan pneumatic de diverse dimensiuni.
Procedeul de foraj poate fi aplicat pentru subtraversari cu tevi metalice avand diametrul de 160 mm pana la 2000 mm, utilizand utilaje (ciocane) de diferite marimi, pe distante pana la 80 m lungime in functie de natura terenului. Ciocanul pneumatic este conectat pe conducta de batere prin intermediul conului sau a adaptoarelor conice si fixat cu ajutorul unor chingi si operat cu ajutorul aerului comprimat. In general ciocanul se aseaza pe un suport ce poate fi reglat pe inaltime.
Tehnologia de foraj prin percutie nu utilizeaza fluide de foraj, forajul realizat este un foraj uscat. Corpul ciocanului este realizat dintr-un bloc de otel si de aceea nu prezinta puncte slabe. In interiorul sau exista un piston tratat termic special care este actionat de aerul comprimat. Forarea (baterea) se va face teava cu teava, adica se introduce prin batere primul tronson de teava, dupa care de primul tronson se sudeaza al doilea tronson si se bate si tot asa pana la atingerea lungimii dorite.
Avantajele tehnologiei de foraj orizontal prin metoda percutiei
• Nu disloca terenul si nu produce tasari.
• Nu creeaza goluri sau prabusiri in timpul lucrului sau dupa executie.
• Lucrarile executate prin metoda forajului orizontal prin metoda percutie, nu produc disconfort in traficul feroviar sau rutier si nu pericliteaza siguranta circulatiei.
• Scurtarea timpilor de executie in raport cu alte tehnologii.
• Ocuparea unui teren redus pentru montarea echipamentelor si executarea lucrarilor.
• Fiabilitatea lucrarilor de subtraversare cu tehnologia de foraj orizontal prin metoda percutie este aceeasi cu durata de viata a tubulaturii ingropate.
• Forajul prin metoda percutiei se poate executa in aproape orice fel de teren.
Foraj orizontal dirijat
Tehnologia de foraj orizontal dirijat reprezinta un sistem de foraj rotativ, hidrodinamic, dirijat prin care se pot realiza subtraversari si pozari de conducte cu diametre cuprinse intre 90 mm si 800 mm si se axeaza pe trei principii tehnologice de baza:
• utilizarea unei scule de sapare avand forma unei dalte inclinata la un unghi oarecare fata de axul forajului;
• avansarea pe orizontala in sistem rotativ si prin dislocarea materialului pe baza injectarii sub presiune controlata a unui jet de fluid special de foraj (foraj bentonitic sau cu ingrediente speciale in functie de cerinte) ce indeplineste concomitent si functia unui agent de ungere;
• pilotarea dirijata de la suprafata a tijelor si a dispozitivului de forare prin teleghidaj, cu ajutorul unui emitator de unde radio si a unui detector care furnizeaza date cu privire la unghiul de inclinare fata de orizontala, directia forarii, temperatura mediului in care se afla emitatorul, etc. Acest sistem permite ocolirea obstacolelor si iesirea la locul dorit cu o precizie de 2 cm.
Cel mai mare avantaj al acestei tehnologii este eliminarea sapaturilor deschise si implicit a organizarilor de santier extinse, a intreruperilor aduse in activitatile umane din zona de lucru si a poluarii fonice si mecanice a mediului.
Domenii aplicative
• alimentari cu apa (reteaua edilitara din intravilan, reteaua de distributie din extravilan);
• canalizari de ape reziduale (din intravilan si extravilan);
• reteaua de termoficare (din intravilan);
• telecomunicatii si electrificare subterana;
• drenarea apelor subterane (din zona de impact a unor canale sau lacuri de acumulare, din terenuri agricole cu exces de umiditate si din versanti cu alunecari de teren);
• transportul subteran al produselor petroliere;
• transportul gazelor naturale;
• subtraversarea cursurilor de apa, canalelor artificiale si cailor de transport (sosele, cai ferate) cu conducte de apa, gaze si cabluri telefonice sau electrice;
• subtraversarea pistelor de pe aeroporturi cu conducte de canalizare si drenaj, cabluri electrice si telefonice.
UTILAJE SECOND – HAND IN CARE PUTETI AVEA INCREDERE – BAUMASCHINEN TOMI SRL, partenerul dumneavoastra ce se angajeaza sa va gaseasca utilajul pe care il cautati oferindu-va conditii sigure de achizitie. Nu ezitati sa ne consultati.