Ortodontia este specialitatea stomatologica ce se ocupa cu tratamentul anomaliilor dentare si dento-maxilare, adica alinierea dintilor, astfel fiind obtinut aspectul estetic mult ravnit si evitarea problemelor date de malpozitiile dentare.
Dintii care ocupa o pozitie nefireasca, pe langa afectarea fizionomiei, genereaza si alte probleme. Astfel, sunt mai greu de curatat (predispozitie la carie dentara si boala parodontala), pot duce la aparitia unor probleme ale articulatiei temporo-mandibulare, iar in cel mai rau caz se poate ajunge la pierderea lor de la nivelul arcadelor dentare.
De aceea este necesar sa apelati la serviciile unui medic specialist, ortodont, care printr-o terapie de actualitate si un tratament adecvat va va restabili functionalitatea aparatului dento-maxilar.
Este important sa beneficiati de un tratament ortodontic corect. Primul pas este realizarea unei programari. Odata ajuns in cabinetul nostru, medicul ortodont va va oferi un consult de specialitate, prin examinarea arcadelor dentare. Veti primi trimitere catre un centru specializat in realizarea unui dosar care contine radiografii si fotografii extraorale si intraorale. De asemenea, este necesara amprentarea dintilor, obtinandu-se un model de gips, denumit model de studiu. Pe baza acestor examene complementare, medicul va realiza un plan de tratament perfect adaptat nevoilor dumneavoastra.
Aparatul ortodontic fix este format din bracketi si un arc ( otel sau Ni-Ti) care ii interconecteaza.
Bracketii sunt niste piese special modelate, din diferite materiale (metal, cermica, safir) care se fixeaza adeziv pe fiecare dinte si care prezinta un sistem de prindere la nivelul caruia se ataseaza arcul, care va genera o forta ce va duce la miscarea controlata a dintilor, realizand aducerea lor in pozitia fireasca.
“Care sunt criteriile ce ar trebui folosite in alegerea tipului de aparat dentar? „
Fiecare tip de aparat dentar fix prezinta avantaje si dezavantaje. Alegerea tipului de aparat dentar va fi facut in functie de cerintele si asteptarile dumneavoastra (estetice, temporizare, pret etc)
Aparatele dentare cu bracketi metalici: sunt mai putin costisitoare, intrucat sunt vizibile, sunt foarte rezistente, foarte eficiente, insa pot parea destul de incomode (senzatie care dispare odata cu acomodarea) si pot produce leziuni la nivelul partilor moi inconjuratoare.
Aparatele dentare cu bracketi ceramici: principalul avantaj al acestora este aspectul lor estetic, fiind foarte putin vizibil, nu sufera modificari de culoare, dar dezavantajul este dat de rezistenta mai redusa la socuri, putandu-se sparge sau fractura. De aceea, nu sunt foarte folositi in zona molarilor (masele), unde fortele masticatorii dezvoltate sunt mai crescute. Costul este mai mare, iar timpul necesar pentru definitivarea tratamentului ortodontic creste, comparativ cu aparatul dentar fix metalic.
Aparatele dentare cu bracketi din safir: prin transparenta lor, sunt discrete, aproape invizibile in timpul purtarii, nu sufera modificari de culoare, confortabile, usor de purtat. Dezavantajele sunt date de pretul acestora si faptul ca sunt vizibili atunci cand sunt fixati pe dinti foarte deschisi la culoare.
Oricare ar fi tipul aparatului dentar pentru care veti opta, este necesar de stiut ca tratamentul ortodontic este unul de durata (cel putin un an de zile, in functie de complexitatea anomaliilor si caracteristicile individuale de a reactiona la tratament), si in tot acest timp vor fi necesare vizite lunare in cabinetul stomatologic, pentru activarea acestuia.
De asemenea, important de stiut este faptul ca, dupa obtinerea rezultatelor satisfacatoare, va fi necesara purtarea unei contentii o perioada de timp (variabila), pentru a ne asigura ca acele rezultate vor fi mentinute, odata cu trecerea timpului. Aceasta contentie este reprezentata de gutierele ocluzale sau o “sarma” de imobilizare ce va fi aplicata pe fata interioara a dintilor.
In ceea ce priveste modalitatea de igienizare pe timpul purtarii aparatului ortodontic, medicul va va realiza o instruire adecvata care sa va ajute la mentinerea unei igiene orale corecte si complete.