Ghidul Serviciilor
Beleca Lawyers - Casa De Avocatura Bucuresti
inapoi la firma 2697 vizite
Poza Drept Civil
Foto

Experiența și competența în vastul domeniul al civilului este confirmată de cazurile complexe câștigate, cu precădere în sfera răspunderii și a succesiunilor, dar și prin parteneriatele născute în urma contractelor concepute de avocații Echipei noastre.

Echipa de avocați Beleca Lawyers asigură atât persoanelor fizice, dar și celor autorizate, cât și persoanelor juridice, societăți, asociații și fundații, întreprinderi individuale și familiale:

Contracte

Vă doriți încheierea unui parteneriat, însă nu știți ce tip de contract v-ar avantaja sau poate vă doriți un contract clar, fără ambiguități sau posibile interpretări

Echipa de avocați Beleca Lawyers vă asigură consultanță juridică de specialitate, în negocierea, formularea și/sau modificarea tuturor tipurilor de contracte pe care le vizează activitatea dumneavoastră sau în relațiile  parteneriale pe care le dezvoltați – cu titlu de exemplu know-how, franciză, transport, vânzare-cumpărare, donație, închiriere, împrumut, sponsorizare, mandat, antrepriză, gaj, leasing, joint-venture, asigurare, agenție.

De asemenea, BelecaLawyers vă asigură asistență juridică și reprezentare în fața tuturor instanțelor de judecată, indiferent de gradul de jurisdicție.

Succesiuni

Sunteți moștenitori, dar nu vi se recunoaște calitatea sau, din cauze complexe, nu ați reușit să intrați în posesia bunului.

În vederea stabilirii drepturilor succesorale și a partajului bunurilor, Echipa de avocați Beleca Lawyers acordă asistență juridică atât în procedurile judiciare, cât și în cele procedurile notariale.

Răspundere delictuală

Vă considerați lezat sau discriminat. Ați fost acționat pentru încălcarea drepturilor și libertăților. 

Sunteți victimă a unui accident rutier, aviatic sau de muncă. 

Ați fost prejudiciat în urma unor dezastre și calamități naturale.

Echipa de avocați Beleca Lawyers acordă consultanță, asistență juridică și reprezentare în fața tuturor autorităților administrative competente cum ar fi Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și în fața instanțelor de judecată, indiferent de gradul acestora de jurisdicție , în cauze privind stabilirea răspunderii civile delictuale izvorâte din atingerile aduse respectului vieții private și al demnității persoanei umane, discriminări legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată sau discriminări prin prisma convingerilor, sexul sau orientare sexuală.

De asemenea, asigurăm asistență juridică și reprezentare în cauze privind stabilirea răspunderii civile delictuale izvorâte din moarte ilicită sau din vătămări corporale cauzate de diverse accidente:

Tot cu privire la răspunderea civilă delictuală, Echipa noastră mai asigură asistență juridică și reprezentare în cauze ce au în vedere pierderile materiale și umane, ca urmare  a unor dezastre naturale: mișcări seismice (cutremure), inundații , alunecări de teren.

Internațional privat

Aveți o hotărâre definitivă, pronunțată de o instanță din afara granițelor țării și vă doriți ca aceasta să producă efecte și în România sau un litigiu care vizează raporturi civile, comerciale, de familie sau orice alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.

Echipa noastră de avocați vă consiliază pornind de la stabilirea competenței în materie de extraneitate, a legii aplicabile, de la opțiunea pentru legea aplicabilă – acolo unde legea o permite, până la asistență și reprezentare în fața instanțelor competente sau recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârilor pronunțate în alte state.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.