Ghidul Serviciilor
Best Dental-Clinica Stomatologie - Bucuresti
inapoi la firma 668 vizite
Poza Implantologie
Foto

Un implant dentar este confectionat din titan de inalta puritate, material biocompatibil, pe care organismul nostru nu doar ca il accepta, ci il si integreaza prin procesul de osteointegrare, proces prin care osul maxilar/mandibular face corp comun cu implantul.

Aliajele de titan sunt metalele cele mai utilizate pe scara larga în implanturi osoase atat dentare cat si in alte domenii, cum ar fi ortopedia. Implanturile dentare au cea mai mare rata de succes a oricarui dispozitiv implantat chirurgical.

Un implant dentar are aspectul unui surub cu spire, ce serveste drept inlocuitor al radacinii dintelui lipsa, fiind infiletat in osul mandibulei/maxilarului, obtinandu-se astfel stabilitate si rezistenta.

 

 

Care sunt etapele unui implant dentar?

De cele mai multe ori, un implant dentar presupune 2 etape, la distanta de 3-6 luni, perioada stabilita in momentul interventiei chirurgicale, in functie de ceea ce hotaraste medicul implantolog. Prima etapa presupune interventia chirurgicala, inserarea implantului in os, etapa ce are loc sub anestezie locala, iar cea de-a doua etapa, dupa 3-6 luni (perioada de osteointegrare, in care implantul face corp comun cu osul), etapa in care se monteaza bontul protetic si se confectioneaza coroana dentara.

Exista insa si cazuri, cand, in aceeasi sedinta, dupa inserarea implantului in os, se monteaza si bontul protetic si cororana, pacientul scapand astfel de vizitele la medicul stomatolog.

 

Cine poate beneficia de un implant dentar?

Orice persoana careia ii lipsesc unul sau mai multi dinti si care nu vrea ca spatiul edentat sa afecteze si restul dintilor sanatosi poate beneficia de un implant dentar.

Nu exista o limita de varsta pentru pacientii carora le poate fi de folos un implant dentar, atata timp cat sunt clinic sanatosi. Exista studii facute conform carora, daca pacientul este suficient de sanatos incat sa i se extraga un dinte, poate face fata cu brio si unei interventii de inserare a unui implant dentar in os.

 

Este dureroasa interventia?

Inserarea unui implant dentar in os se face intotdeauna sub anestezie locala, fapt ce asigura pacientului un confort sporit si nicio durere in timpul interventiei. Dupa ce va trece anestezia, daca se respecta intocmai indicatiile postoperatorii date de medic (vezi indicatii postoperatorii) pacientul nu va intampina nicio dificultate in a-si desfasura in continuare activitatile zilnice.

Nu este nevoie de concediu medical sau repaos la pat, dupa operatie pacientul poate merge linistit sa isi continue activitatile.

 

Cat costa un implant dentar? Pret implant dentar.

Costul unui implant dentar este diferit, in functie de tipul acestuia. Costurile sunt mai mari fata de orice alta interventie stomatologica, insa intregul proces trebuie vazut ca o investitie pe termen lung, investitie ce are ca finalitate un dinte/coroana dentara pe care il veti avea toata viata.

In plus, costul unui implant dentar se imparte aproape intotdeauna in 2 etape, cea chirurgicala si cea protetica. Implantele se comporta ca si dintii dumneavoastra naturali, insa spre deosebire de acestia din urma, nu va mai trebui sa interveniti asupra lor din punct de vedere stomatologic ( implantul nu doare, nu face carie, nu trebuie tratat endodontic).

Exemple de preturi implant dentar, consultati pagina de preturi implantologie: Pret implant dentar Nova Pret implant dentar Alpha Bio Pret implant dentar Implantium

 

Este nevoie de o igiena dentara speciala?

Nu, spalatul pe dinti se va face in aceleasi conditii ca si pana acum, dintii pe implant dentar periindu-se in aceeasi forma ca si cei naturali. Se recomanda insa controlul periodic si igienizarea profesionala (detartraj, periaj, air flow) cel putin o data la 6 luni pentru a se pastra o igiena orala buna.

 

Contraindicatii pentru implantul dentar

Implantul dentar este total neindicat persoanelor ce sufera de boli cronice, diabet insulino-dependent si celor care trec pe la cabinetul stomatologic doar in situatii de maxima urgenta, deoarece inserarea implanturilor presupune vizite regulate la medicul stomatolog.

 

Avantajele implantului

– refacerea cavitatii orale cat mai aproape de aspectul sau natural; – pastrarea integritatii structurii faciale; – dintii adiacenti nu sunt compromisi pentru a inlocui dintele/dintii lipsa; – calitatea generala a vietii este imbunatatita atunci cand dintii inlocuiti arata, se simt si functioneaza ca cei naturali; – igiena orala mai buna; – aspect facial imbunatatit; – sporirea increderii in sine; – confort; – reabilitare orala de lunga durata; – functia masticatorie imbunatatita;

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.