Ghidul Serviciilor
Biovet-Cabinet Veterinar-Bucuresti
inapoi la firma 30628 vizite
Poza Servicii Chirurgie
Foto

În cadrul clinicii veterinare Biovet puteți beneficia de cele mai sigure intervenții chirurgicale în ceea ce privește patologia la câine și pisică.

Cele mai frecvente afecțiuni întâlnite sunt în urma acidentelor de mașina sau alte traumatisme mecanice care apar în urma căderilor de la etajele superioare ale blocurilor și până la accidente ușoare în urma unor eforturi de suprasolicitare corporală.

Afecțiunile sunt din cele mai diverse și anume:

Afecțiuni la nivelul capului cu fracturi de mandibula, fracturi ale palatului dur (cerul gurii). Aceasta necesita instituirea unui tratament antisoc și punerea corectă a diagnosticului ce implică radiografie și chirurgie reparatorie prin realizarea de osteosinteze. În urma loviturilor la cap mai pot aparea luxații mandibulare cu dizlocarea totală sau parțială a articulației temporo-mandibulare, afecțiune care impune remedierea de către medicul veterinar.

Altă afecțiune des întâlnită este othematomul care apare în urma loviturilor puternice la nivelul urechii sau scarpinat excesiv cu scuturarea puternică a capului. În acest caz pavilionul apare inflamat și necesită intervenție chirurgicală. Patologia capului mai include și defecte congenitale ale pleoapelor (entropion/ectropion), prolapsul pleoapei a treia, toate rezolvabile prin tehnică chirurgicală reparatorie.

Afecțiuni la nivel cervico-toracal ce cuprind tumori de părți moi, traumatisme, infecții, corpi străini. O patologie destul de întâlnită mai ales la câini este megaesofagul sau mărirea esofagului cu acumulare excesivă a mâncării fără a se mai deplasa spre stomac. Și în acest caz tot medicul veterinar vă poate ajuta începând de la vizualizare radiologică până la intervenția chirurgicală.

Afecțiuni ale cavității toracice ce cuprind o serie de traume de la cea traheală prin accidente, obstrucție de corpi străini și până la rupturi de diafragm cu mobilizarea organelor abdominale în cavitatea toracică. Clinica Biovet dispune de aparatură performantă pentru respirație asistată inhalatorie, cât și de monitorizare cardiacă permanentă. Medicii noștri pot efectua manopere chirurgicale cu un grad de dificultate ridicat pentru toată sfera toracică și anume traheotomii, hernie de diafragmă, extirpare tumori mamare și tumori ale peretelui toracic.

Afecțiuni abdominale ce includ o patologie foarte diversă și anume: prezența de corpi străini (foarte des întâlnită) și la câini cât și la pisici. Aceasta afecțiune necesită diagnostic radiografic cât și ecografic, dar și analize de sange ce se pot executa în clinica noastră cu cele mai performante analizoare sanguine, în vederea intervenției chirurgicale. Alte patologii care necesită intervenții chirurgicale mai întâlnim și la nivelul stomacului (torsiuni gastrice), intestine (necroze de corp străin, invaginații), remedieri hernii ombilicale, eviscerații, eventrații.

Afecțiuni ce necesită chirurgie ortopedică și anume osteosinteze în caz de fracturi. Acestea pot apărea în urma accidentelor de mașină sau loviturilor involuntare mai ales la animalele în vârstă.

Dintre cele mai comune traumatisme enumerăm fracturile de femur, tibie, bazin, oase tarsiene, avulsii de cap femural, luxații prin desirarea sau ruperea ligamentelor laterale sau/și ligamentului încrucișat.

Orice șchiopătură apărută brusc trebuie să atragă atenția proprietarului și se impune vizita la medicul veterinar.

Toate aceste traume pot fi tratate și rezolvate chirurgical de către medicii noștri care dispun de materiale de sinteză de cea mai bună calitate.

În faza premergatoare eventualei intervenții chirurgicale și până la stabilirea unui diagnostic corect, clinica Biovet dispune de aparatura necesară pentru aceasta și anume radiograf digital și analizor de sânge de ultima generație.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.