Ghidul Serviciilor
Biserica Sfantul Gheorghe Andronache
inapoi la firma 4631 vizite
Poza Istoricul Bisericii Andronache
Foto

 

Biserica Sfântul Gheorghe – Andronache se află așezată în partea de răsărit a Capitalei, străjuită de Pădurea Andronache și râul Colentina, enoria ei învecinându-se la răsărit cu parohia Uniunea Voluntarilor, la apus cu parohia Sfânta Vineri – Colentina, la nord cu Pădurea Andronache, pe liziera căreia trece calea ferată București – Constanţa, iar la sud cu parohiile Înălţarea Sfi ntei Cruci și Ion Creangă. Biserica are o vechime de 90 de ani, fi ind așezată pe moșia lui Gh. Niculescu-Andronache, fondatorul iniţial al bisericii de la care a căpătat numele de Andronache.

Primele locuinţe în Andronache au apărut în jurul anului 1900, după construcţia bisericii care a fost zidită lângă conacul moșiei fondatorului și lângă o clădire ce era folosită drept cazarmă la acea vreme și mai târziu a fost transformată în Școala primară a cartierului Andronache.

Locuinţele enoriașilor la început au fost modeste și legate între ele de drumuri neamenajate, iar comunicarea cu Capitala era foarte greoaie, având de mers 4 km distanţă până la margineaCapitalei, respectiv Bariera Moșilor. Biserica Andronache a cărei construcţie a fost începută în anul 1899, a fost terminată împreună cu pictura în anul 1905, purtând hramul „Sf. Mucenic Gheorghe” – după numele ctitorului Gh. Niculescu Andronache.

Acest sfânt lăcaș, în stil bizantin, a fost ridicat cu osteneala evlavioaselor familii Alexandra Gh. Ioanin și sora sa, Elena Vlădoianu, ca o împlinire a dorinţei arzătoare a dreptcredincioșilor părinţi: Eufrosina și Gh. Niculescu-Andronache. Biserica are formă de cruce cu trei turle. La intrarea în biserică patru stâlpi susţin un frumos baldachin din piatră, având pictat pe Sf. Ierarh Nicolae, în mijloc, iar în dreapta și în stânga câte un porumbel în zbor. Deasupra pisaniei se afl ă icoana Sf. Mucenic Gheorghe – călare pe cal alb, omorând fi ara, iar în dreapta și în stânga cei doi mari Apostoli Petru și Pavel, lucrare executată în mozaic de pictorul Ion Vasu. Suprafaţa construită a bisericii este de 300 m.p., iar înălţimea de circa 30 m.

Exteriorul zidurilor sfântului lăcaș este ornamentat în cărămidă și piatră de Albești, în stil brâncovenesc. Biserica are un aspect majestuos, monumental, dominând prin înălţimea și frumuseţea ei. Curtea bisericii are 3800 m.p., iar la intrare are o alee pavată, fi ind străjuită de tei, stejari, brazi, mesteceni, tuia etc., aceștia oferind un aspect pitoresc. În partea dreaptă, lângă zidul bisericii, este mormântul ctitorilor fondatori cu cruce de marmură neagră, precum și stâlpișori uniţi cu lanţ forjat. Deasupra mormântului străjuiește o candelă din fier forjat. Întreaga pictură a bisericii a fost executată în ulei în anul 1905, de către pictorul Italian Oreste Cantini și restaurată în anii 1934, 1966, 1978 și 1987, când s-au consolidat și cele două turle degradate de mișcările seismice.

Mobilierul (stranele, catapeteasma etc.) sunt executate din lemn de stejar și mahon sculptat. De asemenea, amvonul și scara ce urcă la etaj sunt executate din stejar și fier, deo frumuseţe rară. Se cuvine a se face precizarea că biserica a fost zidită pe partea de moșie a d-nei Alexandra Gh. Ioanin, care a și primit din partea Patriarhului Miron, Diploma de ctitor în anul 1934.

În anul 1920 biserica a fost donată Mitropoliei Ungrovlahiei cu toate odoarele și mobilierul său, conform actului de donaţie nr. 17395/1520, cuprinzând și curtea bisericii – 3800 m.p., cu cimitirul în suprafaţă de 45 000 m.p., care se afl ă la o distanţă de 1 km de biserică.

La 25 martie 1920, biserica a fost sfinţită și deschisă cultului pentru nevoile religioase ale enoriașilor. În anul 1931, cei doi ctitori ai săi au construit și casa parohială.Preoţii vrednici de pomenire au fost: I. Burlănescu, Grigore Colăcescu, Năstase Gheorghe, Marinescu Ion, iar în prezent P.c.Pr. Paroh Rădulescu Ioan și Pr. Coslujitor Dumitașcu Nicolae.În anul 2001 au fost terminate lucrările de la clopotniţă și s-a pavat curtea bisericii. În anul 2006 s-a făcut o nouă instalaţie termică și s-a construit Centrul social-fi lantropic cu o capacitate de 50 de locuri de masă. Aleea de la intrare pe o lungime de 80 de metri a fost pavată. Comitetul Parohial și Consiliul Parohial în fiecare an organizează excursii cu enoriașii la diferite mănăstiri.

Cu elevii silitori care participă la cursurile săptămânale „Hristos Împărtășit copiilor” se organizează excursii cu autocarul la mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române. S-au acordat și se acordă ajutoare materiale familiilor nevoiașe.

Aducem mulţumirile noastre Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care, cu înţelepciune păstorește Biserica Ortodoxă Română, pentru care motiv întreaga parohie îi păstrează un profund respect și o deosebită admiraţie.

Deasemenea, ţinem să aducem mulţumiri deosebite Primăriei Sectorului 2 al Capitalei, D-lui Primar Neculai Onţanu, pentru ajutorul acordat parohiei noastre.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.