Biserica apostolică armeană reprezintă biserica naţională a poporului armean, care vieţuieşte din cele mai vechi timpuri în ţinutul dintre Munţii Caucaz, Marea Caspică şi Marea Neagră.

Primele lăcaşuri de rugăciune ale armenilor din Bucureşti, au fost ridicate pe la 1581-1629 şi apoi  la 1743-şi 1781, cu sprijinul material al urmaşilor primului ctitor Harutin Amira Hovviant.

În anul 1911, s-a pus temelia bisericii actuale. Planurile au fost semnate de arhitectul Dimitrie Maimarolu şi de arhitectul de origine armeană Grigore C. Cerchez, având ca model catedrala de la Vagharšapat - Ečmiadzin din Armenia.  Construcţia a fost terminată la 6 septembrie 1915.

Complexul religios şi social-cultural al comunităţii armene este compus dintr-o impunătoare biserică, reşedinţa episcopală, biblioteca armeană şi muzeul eparhial, o casă de cultură, o grădiniţă şi sediul Uniunii Armenilor din România.

Biserica (30x15 m) are un plan bazilical trinavat, combinat cu o cruce greacă înscrisă; este acoperit cu o boltă în leagăn, cu arce dublouri. O turlă mare, cu 12 laturi, se înălţă peste naos, prin intermediul arcelor ce se descarcă pe 4 piloni din zid.

Turnul clopotniţă cu 2 niveluri de arcade este situat în axul bisericii, peste pridvorul deschis, pe plan patrat.

În interior, pictorul Bassano a realizat tablouri independente, de dimensiuni mari, pe pereţii laterali ai navei, ca şi pe semicalota sferică ce acoperă altarul deschis, fără tâmplă. În 1971, pictorul Eugen Profeta a restaurat pictura murală.