Biserica Mântuleasa este o biserică ortodoxă din Bucureşti, situată în sector 2. Lăcaşul de cult este ctitorit în anul 1734 de de jupânesele Maria şi Stanca, sora şi soţia jupanului Manta Cupetu pe vremea domnitorului Grigore Ghica. Biserica este zidită în stilul arhitectonic Brâncovenesc, în formă de cruce, cu altar, naos unit cu pronaosul, pridvor sprijinit pe patru stâlpi cilindrici de piatra şi turlă care serveşte drept clopotniţă, situată deasupra zidului despărţitor dintre pronaos şi pridvor. Nu se cunosc numele meşterilor care ,,au pus început si capăt acestui lăcaş” dar se ştiu numele ctitorilor, deoarece în pisania încadrată deasupra uşilor de la intrare se poate citi: ,,Această Sfântă şi Dumnezeiască Biserică, unde se cinsteşte Hramul Sfinţilor Îngeri Mihail şi Gavril, este făcută din temelie de jupâneasa Maria, sora lui jupan Manta Cupetu şi de jupâneasa Stanca şi s-a făcut în zilele lui Grigore Ghica V în luna lui septembrie 1734.” Pictura pereţilor pare a rezuma un model mai întins de care s-a servit pictorul, ceea ce explica apariţia Cinei cea de Taina si a Înălţării Sfintei Cruci alături de scene inspirate din activitatea Mântuitorului înainte de Patimi. Printre Apostoli, Episcopi şi Sfinţi Diaconi care împodobesc pereţii hemiciclului, este pictat şi Sfântul Diacon Amun, care apare rareori, şi niciodată înainte de sfârşitul secolului XVII, în Ţara Românească şi Moldova. O particularitate rară de ordin iconografic este pictarea Mântuitorului la dreapta ,,bunului tâlhar” în Paradis, în planul al doilea, în spatele patriarhilor Avram, Iacov şi Isac, din marea scenă a Judecăţii de Apoi. Tot la capitolul particularităţi se remarcă şi pictarea în pridvor a unei „hore de doamne şi domniţe”, motiv rar întâlnit în pictura bisericească, fapt remarcat şi de marele savant Nicolae Iorga ce a studiat în mai multe rânduri această biserică. Totodată, constatându-se că stratul de pictură de la acea data o acoperă pe cea originală, s-a trecut la spălarea întregii picturi, rămânând până în ziua de azi pictura originală, executată în frescă bizantină, ce formează în continuare obiect de admiraţie pentru credincioşi. Numele celor care cu râvna şi dragoste de Dumnezeu au ostenit în acest scop au fost trecute în cea de-a doua pisanie în care se poate citi: „Această Sfântă Biserică, zidită în anul mântuirii 1734, în cursul vremilor suferind multe schimbării şi stricăciunii a fost restaurată în vechea sa înfăţişare, în răstimpul anilor 1924–1930, în zilele de domnie ale regilor Ferdinand I şi Carol II, Patriarh al României fiind D.D. Rr. Miron Cristea, paroh al bisericii Pr. Iconom N. Marinescu–Frăsinei; epitropi domnii Vladescu Olt, Gh. Ionescu–Sisesti, B. Mangaru; consilieri parohiali: domnii Romulus Voinescu, I. Vasilescu–Valgan, col. H. Iorca, Al. R. Protopopescu, D. R. Ioanitescu, ing. G. Mihăilescu, D. Boroianu, N. Besnea, Dima Miculescu si M. Stoicescu, arhitect restaurator N. Zane, pictor restaurator Paul Molda”. Partea de răsărit a curţii bisericii a servit în vremuri îndepărtate şi ca cimitir, fapt dovedit de cele câteva pietre funerare şi inscripţii rămase. O istorie deosebită are şi clopotul bisericii care este construit din oţelul capturat de armata română în Primul Război Mondial după cum rezultă din inscripţia aflată pe exteriorul său: „Acest clopot s-a făcut cu ajutorul enoriaşilor…din material capturat de armata română în luptele cu ungurii la Tisa când s-a ocupat şi Budapesta în anul 1919”. „1920 August 15”