Prezenta unei biserici in mijlocul uneia dintre cele mai importante zone comerciale ale Bucurestiului de alta data, care slujea in primul rand locuitorilor din imediata vecinatate si nu unei bresle anume, sugereaza vechimea dar si importanta acestui locas.

Biserica Sfantul Nicolae Selari din Bucuresti dateaza din a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Cea mai veche mentiune despre ea, o gasim intr-un document din anul 1676, 4 martie cand Neagoe Sacuianul biv vel vornic vinde lui Constandin logofat “  un loc de casa de aici din Bucuresti, carii iaste in mahalaua Salarilor, la biserica lui Sveti Nicolae carii se hotaraste cu Radu logofat Tiganescu si cu Gheorghe odobasa “.

Denumirea bisericii se trage de la hramul  acesteia, Sfantul Mare Ierarh si facator de minuni Nicolae de la Mira Lichiei, la care se adauga, spre a se deosebi de alte biserici cu acelasi hram, determinativul  ” din Ulita Selarilor ” sau mai simplu  ” din Selari”. Ulita Selarilor a fost imprumutata de la importanta artera comerciala a vremii aflata in imediata vecinatate, locul in care isi aveau atelierele si pravaliiile curelarii si mesterii selari.

Biserica in forma intalnita astazi a fost recladita a treia oara in anul 1867. Nu se poate preciza cu exactitate unde a fost temelia vechii biserici, totusi se presupune ca ar fi pe undeva prin apropiere.

Nu exista nicio indoiala ca spre sfarsitul secolului al XVII-lea era in mahalaua Selarilor o biserica cu hramul Sfantului Nicolae, care a fost zidita din piatra si desigur in stil mai mare, la anul 1700, dupa cum atesta vechea pisanie :

” Aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica, intru care se praznuieste Sfantul Mare si de minuni facator Nicolae, este facuta de Serban Cantacuzino biv. vel. Paharnic sin Draghici Cantacuzino vel Spatar impreuna cu Iorgu staroste si Apostol Lazar, spre slava lui Dumnezeu, pentru vesnica pomenire a parintilor, mosilor si stramosilor in zilele luminatului Domnului Nostru Io Constantin Basarab, la anul de la zidirea lumii 7208 ( 1700) august ”

Pisania aceasta, a fost zidita la temelia bisericii de astazi , iar cuprinsul ei il cunoastem din calendarul antic al lui Musceleanu.

Principalii ctitori ai Bisericii Sfantul Nicolae Selari ii indica pe paharnicul Serban Cantacuzino, ajutat de jupan Apostol Lazar si Iorga starostele.

” …  in luna lui iunie in 13 … venit-au Serban Cantacuzino biv vel paharnic da au spart biserica hram Sveti Nicolae ot Salari … “.

Descendent de seama al puternicii familii a Cantacuzinilor, fiul lui Draghici Margineanu Cantacuzino si var primar cu fostul domn Serban Cantacuzino, Serban paharnicul s-a remarcat printr-o ampla activitate ctitoriceasca.

Initiativei si generozitatii sale se datoreaza zidirea schitului Bascov din judetul Arges, construirea bisericii cu hramul Sfintilor Apostoli din Rosiorii de Vede si a bisericii din Mihailestii de Jos, judetul Olt. El este cel care intreprinde ample lucrari de refacere la Manastirea Comana – ctitorie a stramosilor sai, prilej cu care adauga la constructiile incintei un frumos foisor. Tot el zugraveste biserica mare a Manastirii Cozia, Comana si Bistrita ,impreuna cu sotia sa. Se stinge din viata in anul 1710, fiind inmormantat la Manastirea Comana.

Vornicul Serban Cantacuzino neavand urmasi care sa ingrijeasca de biserica si nici breasla selarilor mijloace suficiente ca s-o intretina , biserica avand nevoie de reparatii, domnitorul Constantin Voda Mavrocordat, a fost acela care o repara radical in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, trecandu-se numele lor in pomelnicul ctitorilor la proscomidie.

Pana la jumatatea secolului al XVIII-lea, Biserica din Selari nu cunoaste transformari notabile .

Tot intre ctitorii sfantului lacas se pretinde a fi pe la anul 1750 si Anita Stirbeanca, fiica raposatului Radu Golescu, care se pretindea indreptatita a darui Biserica Mitropolitului Neofit Criteanul, sub cuvant ca era facuta de mosul sau pan apostol, care nu poate fi decat Apostol Lazar, din pisania de la 1700, care impreuna cu starostele Iorgu, ajuta lui Serban Cantacuzino a rezidi biserica intaia oara.

Trebuie subliniat faptul ca Biserica din Selari incepuse sa functioneze ca biserica de manastire, aici facandu-se tunderi in monahism. Ioanichie, monah de la Trapezunda, povesteste ca ” petrecand si eu ca un om la lumea aceasta si necasatorindu-ma si ajungand la varsta batranetelor si socotind aceste lumesti ca sunt intru nimic, am primit cinul calugariei si mi-am pus metania la biserica Sfantului Nicolae de aici den Bucuresti, den Selari”.

Din pacate, moartea Mitropolitului Neofit a zadarnicit intentiile de a construi zidul imprejmuitor si de a transforma biserica in manastire.

La anul 1802 in timpul marelui cutremur de la Sfanta Parascheva ( 14 octombrie), Biserica Sfantul Nicolae Selari a cazut la pamant din temelie ” … a fost atat de puternic incat au cazut multe turnuri de pe la sfintele bisearici iar alte bisearici au cazut de tot. Aici, in Bucuresti s-au ruptu si turnul cel inalt Coltea, care era podoaba orasului, iar din casele boieresti si cele de obste pre putine au scapat zdravene … ”

Doi ani mai tarziu, in 1804, ea a fost rezidita pentru a doua oara cu ajutorul obstesc prin osardia lui Hagi Gheorghe Polizu, Nicolae Zaharia si Gheorghe Dumitru in timpul Domnului Constantin Alexandru Ipsilanti , mitropolit fiind Dositei Ionico ( dupa cum atesta pisania) :

“  Biserica Sf. Niculae din Selari stricandu-se de cutremur si nefiind mijloc intr-alt chip a se preface de iznoava, neavand nici careva venituri destoinice incat a putea sa se prefaca. S-au gasit Hagi Gheorghe Polizu, Nicolae Zaharia si Petrache Dumitru, oameni cu frica lui Dumnezeu si ravnitori spre faceri de bine, mai vartos la lacasuri Dumnezeesti s-au insarcinat de sine a o preface, cu mila si cu ajutorul ce vor putea castiga de la crestini, cum si de la insusi dumnealor. Si asa cu a dumnealor osteneala s-au si savarsit zidirea din nou a sfintei biserici cu acoperisul ei “.

Dificultatile intampinate in strangerea de fonduri necesare reparatiei au fost generate de o alta calamitate care s-a abatut asupra mahalalei si a locuitorilor ei.

La 28 august 1804, zona centrala a orasului a fost lovita de un puternic incendiu. Nicolae logofatul Episcopiei Argesului descria astfel acest eveniment :

” … 1804 avgust 28 dni, duminica la 8 ceasuri din zi s-au aprins foc de la o spiterie din sus de cavafi, pe Ulita cea Mare ce merge spre Hanul lui Serban Voda, arzand pravaliile de rand pe amandoua partile pana la raspantia cea mare de la Hanul Serban Voda, spre casele vornicului Moruzi pana in dreptu caselor sardarului Polizu, iar in jos pana in manastirea Sfantul Gheorghe, arzand si Hanul Sfantul Gheorghe … au arsu toate casele i pravaliile ce se

facuse de curand … ”

Acest incendiu devastator a afectat casele enoriasilor bisericii dar si pravaliile din care biserica obtinea sume importante de bani, afectand posibilitatile materiale ale enoriasilor dar si ale bisericii si au ingreunat actiunea de strangere de fonduri pentru restaurarea lacasului distrus cu doi ani in urma.

In curtea bisericii ar fi functionat scoala de cantareti infiintata din porunca domneasca in vara anului 1817, sub conducerea vestitului psalt Petru Manuil Efesiu, cel care va preda psaltichia pe greceste dupa noua sistema a Mitropolitului Chrisant. La aceasta scoala printre cei dintai elevi s-au numarat Anton Pann, Dionisie Fotino, Panait Unghiurlui, Macarie si altii.

In 1820, in cadrul acestei scoli se va infiinta prima tipografie din Rasaritul Ortodox care va imprima cele dintai carti cu notatie muzicala psaltica.

Cladirea acestuia dureaza numai pana la anul 1867, cand din cauza slabirii zidurilor si a temeliei care se gasea in stare rea din cauza ingroparii mortilor in cimitirul din jurul bisericii s-a infiltrat apa sub biserica si nu mai putea functiona si s-a daramat din temelie constituindu-se imediat curatela compusa din Vasile Constantin, Stamate Atanasiu, Stefan Boscu si Petrache Sachelarie, cu menirea sa stranga banii necesari pentru rezidirea acestui sfant locas, acum a treia oara.

Adunarea sumelor pentru rezidire mergand cat se poate de greu din cauza lipsei de mijloace materiale a cetatenilor a silit pe episcopii de atunci sa vanda o parte din proprietatile bisericii spre a termina constructia inceputa, dar totusi nici cu acesti bani nu s-au terminat lucrarile constructiei si I.C.Bratianu, pe atunci ministru de interne si adinterim la finante, expunand domnitorului Carol I atarea ingrijorare in care se aflau lucrarile bisericii, domnitorul urmand pilda batranilor voievozi ai tarii daruieste din caseta particulara suma de 10.000 de galbeni necesari pentru terminarea bisericii.

In amintirea acestei a treia cladiri s-a asezat in partea dreapta de la intrarea principala a bisericii ( astazi unde se vand lumanarile) o placa de marmura, pe care sta scris :

” La anul 1868 Domnitorul Romaniei Carol I, prin intermedierea Domnului I.C.Bratianu , ministru de interne si adinterim la Finante, depuse insemnate sume din caseta sa pentru aceasta frumoasa lucrare fiind curatorii bisericii, ajutatori cu bani si ostenitori Domnii : Vasile Constantin, Stamate Atanasiu, Stefan Boscu si Petrache Sachelarie, cand mai venira in ajutorul unei astfel de nobile si intotdeauna laudabile operatiuni, persoanele notate aici Domnii Costache Stoianovici, Ion Constantin, Petre Enciulescu si Ghita Radulian “.

Dupa aceasta a doua rezidire a bisericii Sfantul Nicolae Selari a urmat cea de a treia de la 1868 cu ajutorul Domnitorului Carol I, care pentru ajutorul dat devine ctitor al bisericii actuale, alaturi de sotia sa , Doamna Elisabeta.

Aportul domnitorului la prenoirea bisericii a fost consemnat cu meticulozitate germana in jurnalul sau : “27 februarie 1869, Printul ( Carol) a daruit mare parte din mobilierul bisericii Sfantul Nicolae (Selari) din strada Lipscani ( Bucuresti) care a fost sfintita “.

Dintre piesele de mobilier datorate generozitatii principelui Carol I se pastreaza pana azi jiltul domnesc si cel episcopal, ambele purtand insemne heraldice.

Biserica actuala este pictata de cunoscutul artist G. Tattarescu.

Refacerea acoperisului, adaugarea turlei deasupra naosului si a turnului- clopotnita de pe fostul pridvor vor modifica substantial proportiile si implicit intreaga infatisare a bisericii asa cum poate fi vazuta astazi.

Secolul XX a fost presarat de cutremurele din anii 1940, 1977 si altele mai mici care au slabit substantial Sfantul locas din temelie.

In anul 1982 , s-a spalat si restaurat pictura in vremea pastoririi  Preotului Paroh Dumitru Teodorescu. Dupa 1989, iesind de sub stapanirea atee s-a purces la restaurarea totala a Sfantului locas, preot paroh fiind Grigore Andronescu – Buzau, 1992.

Intre anii 1994 – 1998, s-au efectuat lucrari ample de subzidire, centura exterioara de beton, acoperis nou s.a. de catre S.C. Metroul Bucuresti.

In 1999 au inceput lucrarile de restaurare a picturii de catre S.C. Danart, firma de specialisti restauratori sub conducerea maestrului Ioan Darida.

In anul 2004, a fost numit preot coslujitor Costel Burnichi, care in colaborare stransa cu preotul paroh si noul Consiliu parohial ajuta la buna desfasurare a lucrarilor de restaurare, care acum in 2008 s-au efectuat in proportie de 70%.

Aceste lucrari de indelungata garantie s-au efectuat in vremea pastoririi vrednicului de pomenire Preafericitului Parinte Teoctist Arapasu, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane , iar din 2007 sub directa pastorire a Preafericitului Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.