Ghidul Serviciilor
Biserica Sfintii Trei Ierarhi
inapoi la firma 3365 vizite
Poza Istoric
Foto
Foto
Foto
Foto

Tânăra biserică închinată Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan se află în sudul capitalei, în cartierul Berceni, pe Str. Turnu Măgurele. Din dorinţa credincioşilor cartierului, care nu aveau în apropiere un lacaş de închinare, P.C. Pr. Grigore F. Mititean a început această misiune în anul 1994, obţinând binecuvântarea pentru înfiinţarea unei noi parohii în această zonă de la P.S. Teodosie Snagoveanul.Demersurile pentru obţinerea unui teren pentru viitoarea biserică au fost numeroase, dar, într-un final, au fost încununate de succes. Dumnezeu a ascultat rugile fierbinţi ale P.C. Pr. Grigore Mititean şi ale credincioşilor, şi locul viitorului sfânt lacaş a fost stabilit în Str. Turnu Măgurele nr. , Consiliul General al Municipiului Bucureşti atribuind pentru acesta o suprafaţă de 5000m2.

Locul viitorului lacaş de închinare a fost sfiinţit la data de 27 septembrie 2003, iar din ziua de 6 noiembrie au început lucrările de înălţare a bisericii. Până în primăvara anului următor, cu ajutorul lui Dumnezeu şi mijlocirea Sfinţilor Trei Ierarhi, biserica cea nouă era pregătită, deşi în condiţii modeste, să-şi primească primii închinători.

 Prima Sfântă Liturghie a fost săvârşită în această Sfântă Biserică în primăvara anului 2004, de atunci aflându-se permanent în slujba credincioşilor din cartierul împrejmuitor. Credincioşii, care au devenit treptat comunitatea vie din jurul parohiei nou formate, au primit cu bucurie construirea bisericii pe această locaţie, deoarece le scurtează cu aproximativ 2km drumul până la cea mai apropiată parohie, parohia Apărătorii Patriei I. Chiar dacă la început condiţiile în care se slujea au fost precare, dorinţa credincioşilor de a avea în acest loc o biserică a lor, ne-a îmbărbătat şi ne-a dat putere pentru a continua frumoasa, dar şi dificila misiune de a construi un sfânt lacaş primitor pentru credincioşi şi adecvat slujirii lui Dumnezeu. În prima iarnă de la ridicarea bisericii am slujit fără nici o sursă de căldură; erau -15 °C atât afară, cât şi în interior.

Ne propunem ca în perioada următoare să demarăm lucrările de pictură a bisericii, şi totodata, un proiect social care să vină în sprijinul celor aflaţi în nevoie din parohia noastră.

 

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.